Politică

Costiuc: Dacă vine Chiriac cu un proiect, știm că e o „спецоперация” care se termină cu PACCO

Schimb de replici în Parlament, în timpul dezbaterilor asupra proiectului de lege privind consolidarea garanțiilor independenței procesuale a procurorului. Liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc a criticat inițiativa și a pus la îndoială modul în care a fost pregătită. „Noi avem deja o glumă. Dacă apare Chiriac cu ceva, gata, asta e o operațiune specială care o să se termine din nou cu PACCO”, a declarat Costiuc. În replică, deputatul PAS, Igor Chiriac i-a răspuns că, probabil, a fost indus în eroare.

Deputatul a întrebat de ce Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate și alte instituții nu au venit cu explicații și a criticat lipsa consultărilor cu partenerii de dezvoltare.

„Cine a fost vizat de această reformă, de ce nu ați vorbit cu ei? De ce nu v-ați consultat cu partenerii de dezvoltare? Pentru că, din nou, faceți reforme doar de dragul reformelor, doar ca să susțineți ideea că vreți independență”, a mai spus Costiuc.

În replică, Igor Chiriac a declarat ironic că informațiile invocate de Costiuc nu ar corespunde adevărului.

„Probabil a fost indus în eroare la restaurantul „Tbilisi”… vizavi de ce s-a spus mai devreme, care nu corespunde adevărului”, a spus deputatul PAS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *