Internațional

Europarlamentar bulgar: Nu suntem primiți în Schengen din cauza intereselor Germaniei şi Olandei

Europarlamentarul bulgar Anghel Djambazki (VMRO/Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din Parlamentul European) susține că întârzierea admiterii Bulgariei în Schengen se datorează intereselor Germaniei şi, într-o oarecare măsură, ale Ţărilor de Jos.

Potrivit acestuia, Germania nu doreşte să-şi impună dreptul de veto, însă găseşte alte ţări care să o facă. „Este un vechi truc politic, celebru în relaţiile internaţionale. Când ai un rol principal undeva, cum este cazul Germaniei, nu este bine să fii tipul rău, aşa că găseşti pe altcineva care să o facă în locul tău. Este exact cazul Austriei. Austria are o problemă cu migraţia, însă principala problemă a Austriei legată de migraţie este Germania, nu Bulgaria”, a explicat Djambazki, citat de Novini și preluat de Agenția de presă Rador.

Potrivit europarlamentarului bulgar, Germania nu s-a descurcat cu migranţii, aşa cum declarase anterior. „Inundarea Europei cu migranţi care susţin Palestina împotriva Israelului în acest moment, ceea ce este o problemă uriaşă şi un şoc imens pentru ei, se datorează comportamentului german şi nu are nimic de-a face cu Bulgaria”, a adăugat Djambazki, precizând că migranţii ilegali care intră în Austria nu au trecut prin Bulgaria. „Un număr mic dintre aceştia s-a deplasat prin Ungaria pe ruta Balcanilor de Vest, care este finanţată de organizaţii neguvernamentale care plătesc traficanţii.

Europarlamentarul a susţinut categoric că motivul pentru care Bulgaria se află în afara Schengen este financiar şi de transport, iar obiectivul este ca porturile din vest să funcţioneze ca şi până acum. „Dacă Bulgaria şi România sunt în Schengen, cele mai mari porturi europene din Europa vor deveni Constanţa, Varna şi Burgas, Pireu şi Salonic, pentru că drumul mărfurilor se va scurta şi vor ajunge în Europa de Vest în şapte-opt zile. În timp ce pentru acostarea în porturi precum Rotterdam, Copenhaga, sunt necesare încă două săptămâni.

Menţinând Bulgaria şi România în afara Spaţiului Schengen, calea mărfurilor este întârziată din cauza aşteptării la graniţele de intrare-ieşire ale ambelor ţări. Aceasta costă Bulgaria 100 de milioane de euro pe an daune directe numai pentru transporturi, fără a lua în calcul celelalte afaceri conexe. Iată explicaţia cea mai simplă şi absolut adevărată”, a subliniat Anghel Djambazki.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Singura solutie este chemarea in judecata si cererea de despagubiri uriase, chiar daca dureaza, concomitent cu blocarea mecanismelor UE. Johannis zice ca aceasta nu e o solutie, insa nu are dreptate, intrucat alta nu exista. De fapt Johannis nu are nici o solutie, el fiind DEGEABA in functia de presedinte. Nu exista alta modalitate de a-i face pe afaceristii ce desfasoara activitati prin porturile Rotterdam si Copenhaga sa piarda bani. Nu poti sa-i determini altfel pe germani, olandezi, danezi sa piarda ceea ce au fost obisnuiti de secole sa castige.

  2. E CONEX .SECUNDAR..
    ESENTA E RUSIA..
    AUSTRIACUL ..NU STATUL..VA FACE CE VREA RUSIA..ACCESUL SPRE EI..SE VA RESTRANGE MULT PT KGBI-STI..BULGARUL..RASA DD KGB..ARATA IN ALTA PARTE..TACTIC

    1. Discutam ca sa facem discutii aici. Probabil ca articolul nici nu isi avea sensul in Timpul, pt ca moldovenii nu simt ca pe ceva concret Schengen-ul, din moment ce oricum nu sunt in UE si stau cu orele la granite. Relevanta este doar pt romanii din Romania. Este adevarat ca bulgarii au o afinitate cu rusii, datorita limbii asemanatoare, datorita razboiului ruso-romano-turc de la 1877, cand s-a eliberat Bulgaria de turci etc. Dar afinitatea cu rusii nu are legatura cu Schengen-ul. Romania pierde enorm de multi bani prin timpii de asteptare la granita, investitii lipsa (somaj), foarte multi nervi la trecerea frontierei, costuri mai mari ale marfurilor (care inseamna ineficienta, deci tot somaj) si toate acestea duc la o dezvoltare mai redusa a economiei ceea ce se traduce prin diferenta intre viata din Germania si din Romania. Si vezi apoi ca in Romania iei 300 euro pt aceeasi munca pt care in Germania esti platit 1.500 euro…. In RM acestea inca nu se percep, de aceea articolul nu avea ce cauta aici… dar in lipsa grava de subiecte…. ne sunt bagate si astea pe gat aici.

      1. Oricum toate statele schenghen au reintrodus controale de ani de zile..deci si ei au pierderi. Apoi primarul ce tocmai a fugit a trecut ca prin branza granita..

  3. Cine opreste Romania si Bulgaria sa-si faca ele un mini Shenghen ?
    Adica ;
    1 Control comun la vama Bulgaria -Turcia/ Grecia
    2. Control comun la vama Romania – Hungaria
    Ar fi benefic pentru ambele state si ar arata curvelor austriece ca mint cu nerusinere.

  4. Moldova nu e parte din UE deci nu cautati sa fie ca acolo. Cand va fi va fi altceva. Pana atunci taxele vamale se percep si cei ce fac business din a aduce si vinde produse pe piata Moldovei fara a plati taxe va trebui sa uite de asta. Multi fac business din asta si nu e normal ca bugetul de stat sa sufere. Nu uitati avem pensionari, copii, paturi vulnerabile care au nevoie de bani la buget. Exact aceeasi situatie e si in alte tari inafara UE. De exemplu Marea Britanie e acelasi lucru la import. Pe lanaga taxa vamala cei ce se folosesc de limita ridicata de 150 euro nu platesc nici TVA. Va dau un exemplu. Sa zicem ca o companie care importa legal si plateste taxe vamale si TVA la vanzare la un produs de valoare vamal de 100 euro, plateste sa zicem 10% taxa vamala si 20% TVA. Daca isi adauga marja de vanzare sa zicem de 20%. Atunci el plateste taxa vamala 10 euro, marja ( profit) 20 euro si il pune de vanzare inainte de TVA la 130 euro, va trebuie sa mai adauge 20% TVA adica 26 euro (20% din 130). Deci va trebui sa vanda produsul cu 156 euro pentru a castiga profit inainte de a fi si acesta taxat iar la taxa pe profit al companiei de 20 euro.
    Acum un bisnitar aduce produsul de 100 euro si nu plateste nici taxa vamala, nici TVA nici taxa pe profit si il vinde ilegal. Pentru a face 20 lire profit el il vinde cu 120 lire. Deci cum poate concura Compania care activeaza legal cu cei ce activeaza ilegal. Deci logic activitatea ilegala va inflori si cea legala va disparea Vom avea o tara ca pana acum care traieste doar din comert ilicit si pensionari saraci. Si bugetul de stat pierde cel putin 36 lire. Deci unde e dreptatea? Guvernarea face corect. Tot ce contribuie la activitate ilicita trebuie lichidat.

    1. Mai, Ioane, ai gresit articolul. Acesta se refera la Schengen. Articolul cu taxele vamale e cu un click mai incolo, fii atent ! Eu am citit acel articol. Tu si guvernul aveti dreptate pe fond, dar acea taxa nu e potrivita sa inceapa de la 30 de euro, ci de la 3.000 euro, ca sa poata aduce si cei care muncesc afara produse pt familiile lor. Se poate vedea cate intrari in atara are fiecare om, daca chiar crezi ca face specula. Dar nu poti pune 30 de euro taxa, pt ca valoarea produselor in UE este mult mai mare si ar insemna ca tu taxezi tot. Tu trebuie sa tii cont ca tocmai cei ce lucreaza afara sunt votantii PAS si taxandu-i iti tai craca de sub picioare. Daca tu pui 3.000 euro plafonul peste care taxezi si te uiti si la cate intrari in tara are fiecare, atunci nu ar trebui sa intre in concurenta neloiala cu firmele care platesc taxele catre stat corect.

  5. Austria face jocul Rusiei. Nu are nici o legatura cu Germania veto-ul Austriei. La Olanda care daduse veto Bulgariei si implicit Romaniei pare ca intradevar ar fi ceva legat de porturi. Oricum, nu mai e Roterdam cel mai mare port al Europei ci Hamburg. Si acolo chinezii de la Cosco controleaza jumatatea de port pe malul occidental al Elbei.
    Chinezii controleaza si Pireu, portul cel mai mare al Greciei, asa ca au pozitii puternice pe ambele directii de intrare in Europa.
    Marea Neagra, atata timp cat Turcia va controla Bosforul, nu este o alternativa de penetrare in Europa a comertului maritim, doar pentru Rusia poate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *