Vila lui Soloviev din Italia a fost incendiată
În timpul nopții, persoane necunoscute au încercat să incendieze o vilă deținută de prezentatorul TV pro-putin pe Lacul Como, scrie Mediafax.ro.
Vladimir Soloviev este unul dintre preferații lui Vladimir Putin. Într-una din aparțilie sale la televizor, acesta a strigat „Mi-au luat vila”.
Pompierii au stins flăcările care au izbucnit în reședința Loveno, una dintre acele trei proprietăți ale oligarhului Soloviev, aflată sub sancțiuni internaționale ca urmare a invadării Ucarinei.
Rusia este tot pusă la colț de comunitatea mondială.
„Rusia nu merită să rămână printre ţările civilizate”, deoarece se comportă ca „un imperiu colonial care vrea să distrugă independenţa şi suveranitatea unei ţări”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, vorbind în parlamentul irlandez, spunând că „ruşii distrug milioane de ucraineni”.