– Dle Petrencu, în campania prezidențială Igor Dodon a făcut un șir de promisiuni. Câte dintre acestea le-a îndeplinit și în ce măsură a satisfăcut așteptările cetățenilor?

– De mai mult timp, oameni politici din Occident, instituţii abilitate oficiale, de stat sau ale societăţii civile au atras atenţia asupra primejdiei populismului: în campaniile electorale oamenilor li se spune „ceea ce vor ei să audă” (pentru a obţine cât mai multe voturi), iar, după alegeri, lumea constată că promisiunile nu au acoperire. Aşa s-a întâmplat în Republica Moldova: furtul miliardului de euro din cele trei bănci a stârnit protestul maselor largi ale populaţiei, sloganul fiind „Miliardul înapoi!” Pe acest fundal de nemulţumiri, Partidul Socialiştilor a organizat proteste în faţa Parlamentului, protestatarii socialişti solidarizându-se, astfel, cu ceilalţi nemulţumiţi de frauda fără precedent din ţara noastră. În plus, decizia guvernului, condus de Pavel Filip, de a pune pe umerii contribuabililor sarcina restituirii banilor furaţi, a amplificat nemulţumirea oamenilor. În astfel de condiţii, promiţând că va fi capabil să restituie miliardul de euro furat şi să pedepsească hoţii, Igor Dodon a reuşit să convingă mai mulţi alegători, inclusiv – buni români, că va întoarce banii şi va face dreptate.

– Și ce s-a întâmplat după ce a obținut mult râvnita funcție?

– După alegerea lui în cel mai înalt post administrativ, preşedintele Dodon constată că nu are pârghiile necesare și că, de pildă, Procuratura Generală nu i se subordonează. De parcă aceste şi alte lucruri nu erau cunoscute până la alegerea lui în funcţie. Iată primejdia populismului. Dodon a mai promis „păstrarea cetăţeniei române pentru cetăţenii R. Moldova care o au”. Bun, da cum să ne-o iei, dacă nu ne-ai dat-o?! Tot el a promis oferirea unui statut special raioanelor din stânga Nistrului, necontrolate, deocamdată, de Chişinăul oficial. Şi ce a făcut, în acest sens, cunoaştem: a depus flori la monumentul invadatorilor străini, sfidând, astfel, memoria bravilor noştri concetăţeni, care au apărat (unii cu preţul vieţii) acest stat. A promis să anuleze BAC-ul, asta fără să cunoască prevederile Codului Educaţiei. Prin urmare, nici una din promisiunile, formulate în timpul campaniei electorale din 2016, Igor Dodon nu a realizat-o.

„Dodon știe care este denumirea corectă a limbii ce o vorbim”

– Una dintre promisiunile, pe care, totuși, a dus-o până la capăt este faptul că a schimbat secțiunea de limbă română de pe site-ul oficial al Președinției cu cea de „limba moldovenească”. Ce a încercat, de fapt, să comunice prin acest gest?

– Oficial, Igor Dodon împărtăşeşte „teoria” falsă a „moldovenismului” – un vechi şi expirat produs al Kominternului, prin care s-a urmărit scindarea poporului român în două „naţiuni” – una română, alta – „moldovenească”. El, Igor Dodon, se consideră stăpân pe o ţară, Republica Moldova, dar şi pe o „naţiune”, numită de el „moldovenească”, deosebită, crede el, de cea română. Iar o naţiune aparte de cea română, crede Dodon, trebuie să aibă şi o limbă aparte, numită de el „moldovenească”. Anume acest mesaj l-a transmis oamenilor atunci când a schimbat secțiunea de limbă română, de pe site-ul oficial al Președinției, cu cea de „limba moldovenească”.

– Chiar nu știe șeful statului ce limbă vorbim?
– Dodon este un luptător. El ştie care este denumirea corectă a limbii ce o vorbim. Dar omul este antrenat în angajamente pe care trebuie să le îndeplinească. Şi el face acest lucru.

„Conduce un stat artificial, creat de stalinişti în anul 1940”

– Președintele a efectuat mai multe vizite în Federația Rusă, atât oficiale, cât și neoficiale. În una dintre vizitele sale a fost lăsat să aștepte în anticamera lui Putin câteva ore. Înseamnă asta că Dodon nu are parte de respect din partea lui Putin?

– Bineînţeles, acesta este un gest jenant pentru un şef de stat. Dar nu-i bai: ambii sunt preşedinţi, doar că unul din ei conduce o mare putere mondială (V. Putin), iar altul (I. Dodon) – un stat artificial, creat de stalinişti în 1940, pe teritoriu românesc, anexat de URSS.

– Au mai fost și alte situații jenante…
– În cadrul celei de-a doua întâlniri Dodon-Putin, în calitatea lor de preşedinţi de state, deosebit de interesant a fost „cadoul” adus de şeful de stat al Republicii Moldova şi oferit omologului său rus. Dodon spune: „Astăzi eu v-am adus un cadou. Dvs. aveţi o colecţie personală de vinuri la Cricova și eu v-am adus câteva zeci de sticle de vin de acolo”. Zâmbind, Putin intervine: „Din colecţia mea, mi-aţi adus cadou?”. Dodon nu a răspuns la întrebare, ci şi-a continuat discursul triumfalist, referitor la cât de bune au devenit raporturile ruso-moldoveneşti de la venirea lui la putere. Cazul a fost de-a dreptul şocant. Lui nici nu i-a trecut prin cap să ia nişte vin de la el, din Sadova, sau din propriile lui colecţii, dacă le are, şi să le ofere liderului Federaţiei Ruse drept cadou. Mare ruşine!

„Nu este atât de puternic, după cum vrea să pară”

– La un moment dat președintele a fost demis pentru câteva minute, pe motiv că nu a respectat prevederile Constituției. Atunci mulți oficiali, inclusiv străini, au făcut haz pe seama sa. Ce spune acest lucru despre președinte și relația sa cu ceilalți oficiali ai statului?

– Datorită încăpăţinării, Igor Dodon a fost suspendat pentru câteva minute din funcţia de preşedinte, timp în care, preşedintele Parlamentului Andrian Candu l-a numit în funcţia de ministru al Apărării pe Eugen Sturza. A fost o dovadă în plus că Dodon nu este atât de puternic, după cum vrea să pară. El este o greşeală a electoratului nostru şi – mai aproape de alegerile parlamentare din 2018 – popularitatea lui se va diminua. Avem în faţă exemplul altor „mari şi tari”, dar care s-au „dezumflat” de nu-i mai găsim în listă.

– La un an de mandat, președintele nu a prezentat un raport amplu de activitate cu reușite și eșecuri, dar a lansat filmul Istoria Moldovei. Ce credeți despre faptul că șeful statului încearcă să rescrie istoria?

– Dodon încearcă să imite politica propagandistică a Kremlinului, iar prin filmul menţionat vrea să inoculeze spectatorilor ideile răsuflate ale moldovenismului de peşteră. În fond, prima parte a filmului „Istoria Moldovei”, referitoare la istoria antică a spaţiului în care locuim, cu imagini ale centrului administrativ şi religios de la Sarmizegetusa, alte scene, în pofida dorinţei autorilor, demonstrează unitatea spaţiului geto-dac. Nimic altceva! Aşa cum a spus un coleg, acest film poate repeta soarta Enciclopediei Republicii Moldova: primul volum (în cazul dat, prima parte a filmului) a fost şi ultimul.

„Călătoriile președintelui sunt sterile pentru interesul național”

– În cele 12 luni, Igor Dodon a călătorit foarte mult atât singur, cât și împreună cu familia sau prietenii. Una dintre ultimele sale destinații a fost Muntele Athos. De unde își permite președintele celui mai sărac stat din Europa un asemenea lux?

– Au observat-o alţii: Preşedinţia Republicii Moldova s-a transformat într-o agenţie turistică, care deserveşte un singur client. Dacă privim la lucruri serios, atunci constatăm că aceste călătorii sunt absolut sterile pentru interesul naţional. Orice mişcare, în plan extern, trebuie să aibă ca finalitate semnarea unor acorduri, înţelegeri etc. Ce a dat societăţii noastre vizitele lui Dodon în Iran, la Muntele Athos, la Vatican?! Nimic. Dar cele înfăptuite la Moscova, tocmai şase?! Toate au fost în zădar sau în detrimentul intereselor naţionale. Ar fi, poate, cazul, ca alegătorii să-şi pună această întrebare: până când vor răbda acest „turist”, care, cel puţin, nu publică nişte note de călătorie.

– Este Dodon președintele tuturor sau e, mai întâi de toate, liderul Partidului Socialiștilor?
– În pofida declaraţiei că va fi preşedintele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, prin comportamentul, de care a dat dovadă, prin declaraţiile războinice şi deplasate, prin alte gesturi antinaţionale, Igor Dodon a demonstrat că este exponentul unui grup îngust de cetăţeni, ce nu ce nu pot depăşi nişte clișee ideologice şi politice.