Ai fost unicul care a protestat în faţa Ministerului de Externe, cerând retragerea trupelor militare ruseşti de pe teritoriul R. Moldova, atunci când la Chişinău a sosit şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Apoi, la penultima rundă de alegere a şefului statului, ţi-ai anunţat şi tu candidatura, iar mai recent ai devenit membru al Partidului Naţional Liberal al Vitaliei Pavlicenco. Eşti foarte activ, deşi lumea cunoaşte puţin despre viaţa ta. Cine eşti, de fapt?
– Mă numesc John Onoje. Am aproape 14 ani de când locuiesc în R. Moldova. Am ajuns aici ca refugiat din Siera Leone, o ţară africană, unde era război civil. În 2001 am primit statutul de refugiat. Am stat mai mulţi ani fără serviciu. În 2004 am avut probleme cu locul de trai, dar şi cu de-ale gurii. Am mers la Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi şi mi-am cerut drepturile de identitate şi document de călătorie. O doamnă de acolo, o japoneză, mi-a spus să îmi fac documente că sunt refugiat, ca să-mi pot găsi un loc de muncă.
Mai înainte, am lucrat ca paznic vreo doi ani la Restaurantul „Cacadu”, lângă Teatrul de Operă şi Balet. Dar când au început să nu-mi mai plătească, am plecat. Am găsit un băiat care voia să mă ajute. El este creştin baptist, vindea ziare şi mi-a zis: „O, John, hai să lucrăm împreună”. Am acceptat, că altceva nu aveam ce face.
– Ce ziare vinzi?
– TIMPUL, „Jurnal de Chişinău”, „Makler”, „Antena” şi „Komsomolka”… Dar este vorba de ziarele din retur, nu proaspete. Vai, după o zi de muncă, mâinile mă dor foarte tare. Dacă-mi permiteau să deschid un chioşc, aveam unde mă da la dos de ploaie sau de ninsoare, dar aşa umblu pe la Gara auto cu ziarele pe mână printre oameni, prin autocare şi microbuze…
– Cum ai învăţat limba română?
– Nu ştiam nimic atunci când am ajuns în Moldova, dar am frecventat un an de zile cursuri de limba română. O vorbesc cu oamenii, citesc TIMPUL, „Jurnal de Chişinău”, „Ziarul de Gardă”… Din ele am aflat şi de soarta Basarabiei, care este pământ românesc. Ştiu că ruşii au ocupat acest teritoriu în 1812, după perioada interbelică, au revenit şi nu mai vor să plece. Aşa ceva nu trebuie…
– Cum te descurci aici, fiind un om de culoare?
– Am avut probleme. Iau ziarele de la Casa Presei şi de la „Moldpresa”. Probabil că există o mafie şi pe acolo, căci e foarte greu să le obţin. Îmi blochează şi activitatea firmei. Dar am şi eu nevoie de un ban, căci închiriez o încăpere unde locuiesc.
Comuniştii au venit la putere în 2001 şi au stopat totul. Eu nu am mai putut să-mi obţin drepturile. Am stat aşa opt ani. Am cerut cetăţenie, dar ei m-au ameninţat. Odată, au venit la mine acasă poliţişti – cu maşina, cu pistoale – şi m-au întrebat dacă am bani. Le-am spus că nu am, dar gazda o plătesc… M-au forţat să merg la sector. Mau ţinut acolo până la ora două noaptea. Îi întrebam ce rău am făcut, dar ei nu ştiau ce să-mi răspundă şi tot menţionau că nu ştiu limba rusă. Apoi, m-au urcat în maşină şi m-au dus la Comisariatul de Poliţie Buiucani. Mi-au zis să scot banii, pantofii, cureaua şi m-au izolat într-o încăpere unde erau mai mulţi bănuiţi de ceva. Fără pat, am dormit acolo cinci nopţi la podele. Nici nu m-au hrănit… După cinci zile, un bărbat m-a dus la Judecătoria Buiucani. Judecător era o femeie. M-a întrebat de ce-s atât de murdar. I-am răspuns că în izolator nu este pat şi a trebuit să dorm pe podele. M-a anunţat că sunt liber. Era prin 2008.
– Când ai obţinut cetăţenia R. Moldova?
– Păi, după 7 aprilie 2009, când au căzut comuniştii, am început să-mi cer iarăşi drepturile mele. Am depus cerere pentru cetăţenie la Ministerul Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor. Un refugiat poate să obţină cetăţenie după opt ani de trai în R. Moldova, dar eu aveam mai mult. Şi iar au început problemele, pentru că mi se cerea să ştiu limba rusă. Am făcut cunoştinţă cu Oleg Brega de la „Hyde Park” şi el m-a ajutat foarte mult. M-au susţinut şi cei de la Centrul pentru Drepturile Omului. La Judecătoria Botanica mă întrebau în limba rusă unde îmi este certificatul de naştere. Le-am spus că nu vorbesc rusa, iar adeverinţa de naştere nu o am căci sunt refugiat dintr-o ţară unde era război. M-am supărat şi, împreună cu Oleg Brega, am început să protestez la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. M-a ajutat atunci ministrul Educaţiei, Leonid Bujor. El a semnat că am dat examenele şi a pus un cuvânt ca să nu mai fiu „futbolit” de colo-colo. Tocmai în ianuarie, anul acesta, am primit cetăţenia, după care m-am întors înapoi la muncă…
– Care-s cele mai mari probleme ale tale?
– Sunt mereu blocat: de unde să iau ziare, ca să le vând? unde să trăiesc? cum să plătesc apartamentul? ce să mănânc?…
– Când ai fugit de războiul din ţara ta ştiai ceva despre R. Moldova?
– Nu. Am ajuns aici întâmplător.
– Cum crezi, care-i cea mai mare problemă a R. Moldova?
– Ocupaţia teritoriului nostru de către trupele militare ruseşti. Împreună cu Oleg Brega, de multe ori am protestat, cerând retragerea lor. Armata a 14-a, care a rămas la Tiraspol, face şi mafie. Mafia de la Tiraspol are legătură cu Partidul Comuniştilor al lui Voronin. Când PCRM era la putere, a creat în poliţie structuri care lucrează împotriva Moldovei. E rău că Alianţa pentru Integrare Europeană nu distruge aceste mafii, nu se gândeşte la securitatea cetăţeanului. Noi trăim cu frică. Numai de vorbă sunt buni conducătorii noştri. Noi, poporul, vrem să trăim în pace şi să vorbim numai limba noastră, limba română.
– Dar unii vor „limba moldovenească”…
– Nebunie! Constituţia din 1994 a fost greşită, prorusă. De ce în articolul 11 al ei aţi scris că suntem o ţară neutră, dacă avem armată de ocupaţie pe teritoriul R. Moldova? De ce în articolul 13 aţi pus „limba moldovenească”? Nu este aşa limbă! Este numai limba română, care are istorie şi literatură. Fiecare persoană care trăieşte în R. Moldova trebuie să cunoască limba română, mai ales la serviciu.
– John, ce nu-ţi place în politica promovată de partidele din AIE?
– Şi PLDM, şi PD au persoane înşelătoare, care lucrează pentru interesele Rusiei, dar oamenii nu ştiu.
– De unde ideea să candidezi la preşedinţie?
– M-am întâlnit cu o persoană, Vasile, care, aflând că am probleme, mi-a spus că şi el are aceleaşi probleme şi m-a îndemnat să candidăm împreună… Am adunat documentele, am trecut controlul medical, dar ne mai trebuiau semnături de la 15 deputaţi. La Alianţă mi-au spus că ei au semnat pentru Marian Lupu şi nu pot să mai facă o propunere. La PCRM, Sârbu a zis că nici nu vrea să mă vadă, pentru că eu cer lichidarea PCRM.
– Aveai un program de activitate?
– Da. Trebuie să mergem spre Europa. Uitaţi-vă câtă sărăcie în jur. Cine va rezolva această problemă? Fondul Monetar Internaţional? Dacă el refuză, ce facem mai departe? Din cauza corupţiei, nu se face nicio reformă. Eu sunt pentru democraţie. Partidul Liberal are lozinca „Schimbarea până la capăt!”. Dacă vrea asta, trebuie să schimbe funcţionarii rămaşi de pe timpurile comuniste, căci cu ei nu mai faci schimbarea.
– Dacă ai fi preşedintele R. Moldova, ce ai face în primul rând?
– Reformele pe calea parcursă de Bucureşti, dacă vrem în Europa. Noi trebuie să ne unim cu neamul nostru. Aici e foarte greu, e mare rusificare, reformele nu merg. Noi avem numai o singură cale – unirea cu România. Numai aşa vom ajunge automat în NATO, în UE, am scăpa de trupele ruseşti, dar şi de Partidul Comunist. Asta este cea mai scurtă cale de îmbunătăţire a vieţii noastre.
– De ce ai aderat anume la Partidul Naţional Liberal?
– Pentru că are aceleaşi obiective ca şi mine. Iată placatul cu care eu ies în stradă: „Germaniile de Est şi de Vest s-au unit. Tot aşa noi cerem unire cu România. Dacă noi ne vom uni, vom fi membri ai UE şi NATO. Vom avea securitate şi Armata a 14-a va fi trimisă în Rusia. Avem un singur drum – Uniunea Europeană şi NATO. Unire!”. Eu nu fac nimic rău. Spun aceste lucruri pentru că trăim în democraţie, avem dreptul la libera exprimare şi la proteste.
– Cum vei sărbători Revelionul? Poate vei merge cu uratul, nu?
– Nu. De obicei, la Anul Nou stau acasă, cu uşa încuiată. Când bat în ea urătorii, nu deschid, mă tem de mafie…
– Mulţi ani, John! Încearcă să sărbătoreşti…, românule!
