Cum e normal ca bătrânii să fie înţelepţi, iar maturii – cel puţin, moderaţi sau cumpătaţi. Uneori însă nu e aşa, e chiar invers. E destul de grotesc să vezi bătrâni care o iau razna de la hormoni adolescentini.
Când a fost la Chişinău, poetul arădean V. Leac a spus la un moment dat că lui nu-i plac criticii şi că citeşte, de exemplu, cu o plăcere mult mai mare o recenzie scrisă de un poet sau prozator, decât de un critic. De fapt, V. Leac s-a exprimat altfel: citeşte mai cu plăcere o cronică scrisă de un scriitor, decât de un critic. Ce legătură e între revolta adolescentină şi critică? Din păcate – Mircea V. Ciobanu.
Chiar dacă e şi poet, Mircea V. Ciobanu se manifestă de ceva timp în critica literară. Şi pare că a uitat cum e să fii poet. Anul trecut, el a stârnit o dezbatere, continuată chiar la TIMPUL, după ce a acuzat, printre altele, că unii scriitorii basarabeni iau în România locul meritat al altora, tot basarabeni. O teorie parcă din Războiul stelelor sau cel puţin din Twin Peaks. În fine, cu acea ocazie s-au auzit mai multe păreri, ceea ce a fost un lucru bun, până la urmă.
Săptămâna asta, am mai văzut un text de-al lui Mircea V. Ciobanu în care, iarăşi, lovea în tinerii scriitori. Gratuit, zic eu. În formă de poveste, Mircea V. Ciobanu i-a cam făcut pe tinerii scriitori naivi, agramaţi şi inocenţi. Poveste, pentru că nu dă nume. Dar, văzându-i textul, mi-am dat seama despre ce este vorba: despre emisiunea Cărţile săptămânii în care Gheorghe Erizanu i-a avut invitaţi pe Ion Buzu şi Carolina Vozian. Deci, după Mircea V. Ciobanu, ei sunt scriitorii naivi, agramaţi, inocenţi. În special Ion Buzu, pe care iată cum îl descrie: „ …un scriitor specific. Se inspiră din Coover şi Palahniuk, dar scrie într-un limbaj apropiat de limba lui Caragiale şi Cărtărescu. Nu studiază filologia („nu vreau să-mi influenţeze cineva gustul şi preferinţele literare”), nu-i place în genere ca cineva să-i spună cum să scrie, dar (i-am citit textele) eşuează permanent pe terenul gramaticii şi ortografiei elementare… Ratează scriitura, cu toate că are modele literare bune. Admiră marile pânze din renumitele galerii, dar „picturile” proprii nu seamănă (!) cu ele. Din simplul motiv că le face cu acuarelele cumpărate la chioşcul de ziare”.
Că Ion Buzu citeşte mult şi nu e agramat – cred că Mircea V. Ciobanu ştie, mai ales că a trecut pe la tabăra literară făcută de Dumitru Crudu la Orheiul Vechi, unde a fost şi tânărul scriitor. Mi se pare mai mult decât o răutate de-a lui Mircea V. Ciobanu. Bărbat în toată firea, el se comportă ca un tânăr rebel, care sparge tot pentru a se afirma. Nu cumva să i-o ia „agramatul” de Buzu înainte şi să se afirme în România, ca alţii. De unde atâta ură şi dispreţ pentru cei mai tineri, nu pot să înţeleg. O fi o explicaţie hormonii târzii. Sau Mircea V. Ciobanu să fie un romantic şi să se simtă un geniu neînţeles?
Iată încă o răutate de-a lui Mircea V. Ciobanu: „Unii au crezut că prospeţimea scriiturii trebuie cultivată prin refuzul lecturilor. Pentru a nu fi influenţaţi, spun ei. Sigur că virginitatea lecturală a unui scriitor (sic!) este originală într-un secol (post)informaţional”. O afirmaţie care mie îmi demonstrează că loveşte gratuit şi pune pe seama tinerilor, culmea, o tâmpenie spusă repetat de un coleg de-al său de generaţie, optzecist. Nu doar majoritatea scriitorilor ştiu a cui e teoria asta, ci şi cei care mai trec pe la barul Uniunii Scriitorilor.
Un critic, dacă nu susţine pe cineva valoros, ci doar aruncă noroi în stânga şi-n dreapta, nu rămâne. Şi aduce doar prejudicii literaturii. Sper ca Mircea V. Ciobanu să-şi dea seama de asta. Iar eu continui să fac schimb de cărţi cu Ion Buzu, cu riscul că voi fi trecut la categoria agramaţilor. Mie Buzu mi se pare un poet deja bun, nu o tânără speranţă şi pariez pe el.
