Vorbind despre o posibilă armată a UE, aş vrea să mă refer mai întâi la acea poziţie comună a Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei, care cer o politică a apărării comună la nivel european, după ce Marea Britanie a votat pentru Brexit. Sunt unele semne că o asemenea abordare a devenit şi mai actuală după alegerile prezidenţiale din SUA, însă la acest moment mă voi opri în detalii ceva mai jos.
Îngrijorarea celor patru ţări, care constituie într-un fel pilonii Uniunii Europene, este explicabilă, deoarece în ultimul timp au apărut noi provocări, care nu fac parte din preocupările prioritare ale NATO, dar pentru UE reprezintă priorităţi absolute. De exemplu, așa cum a subliniat recent ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, UE a avut o misiune clară de a lucra în Africa, pentru a reduce fluxul de migranţi care traversează Marea Mediteraneană. Aceasta însă nu este sarcina NATO şi poziţia instituției poate fi înţeleasă. Pe de altă parte, chiar dacă NATO s-a activizat mult în ultimii trei ani, ca urmare a comportamentului agresiv al Rusiei, totuşi, consecințele unor conflicte ce au avut loc pe bătrânul continent au deranjat mai mult UE decât NATO. Dacă ar fi avut propria armată, probabil răspunsul comun al ţărilor UE ar fi fost mult mai prompt, căci Uniunea Europeană e afectată într-o măsură mai mare decât NATO de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în Europa.
Apropo, teza că preconizata armată a Uniunii Europene ar face concurenţă forţelor NATO este total greşită, ceea ce se străduiesc să accentueze cu orice ocazie oficialii europeni. Mai corect ar fi de spus că viitoarea armată a UE ar veni să suplimenteze efortul NATO şi să aducă un plus de eficienţă în plan european, în timp ce NATO ar avea în continuare un mandat mult mai larg, de nivel mondial. Şi aici revin la alegerile prezidenţiale din SUA, care au scos şi mai mult în evidenţă discuţiile despre o posibilă armată a UE. Preşedintele ales al SUA, Donald Trump a dat clar de înţeles că el vede o uşoară redimensionare a activităţii NATO, prestigioasa organizaţie internaţională urmând să se concentreze mai mult pe combaterea terorismului, pe acele ţări care sunt considerate surse ale terorismului şi care se află departe de UE. În acelaşi timp, preşedintele ales al SUA nu vede necesitatea menţinerii unui aşa-numit front al NATO pe filiera rusească, el având altă viziune faţă de Rusia, comparativ cu predecesorii săi. E de presupus că atât SUA, cât şi Marea Britanie, care a votat pentru ieşirea din UE, îşi vor concentra atenţia acum în altă parte decât pe problemele ce ţin de Europa. Golul care se pare că se creează ar trebui suplinit şi acest lucru îşi propune să-l facă UE prin instituirea propriilor forţe armate. Apropo, în ultima perioadă creşte şi interesul cetăţenilor europeni pentru proiectul menţionat, ei fiind de acord ca circa 2% din PIB să fie îndreptat spre îmbunătăţirea capacităţilor de apărare.
Ursula von der Leyen a punctat corect atunci când a declarat că Uniunea Europeană urmează să-şi modernizeze capacitatea militară pentru a fi echivalentă cu efortul NATO de a-şi consolida forţele de securitate, în contextul măsurilor luate de Rusia. Ea a încercat să liniştească temerile evocate de Statele Unite şi Marea Britanie, dând asigurări că această fortificare militară se va desfășura „ştiind că nu poate fi provocată o competiţie între cele două organizaţii – NATO şi UE, ci că acestea trebuie să lucreze în mod complementar”. Ministrul german al Apărării a mai venit cu un argument esențial, pe care nu-l vom trece cu vederea şi anume că NATO şi îndeosebi Statele Unite au afirmat în repetate rânduri, că europenii vor fi nevoiți să crească cheltuielile militare, pentru a fi capabili să-şi asigure propria apărare. Oare nu asta se va întâmpla dacă UE va avea propria armată?
Chiar dacă Republica Moldova e un stat neutru, conform Constituţiei, eventualele schimbări la scară continentală nu au cum să nu se extindă şi asupra situaţiei ţării noastre. Or, unul din obiectivele despre care se spune că le va avea noua armată, va fi să asigure securitatea şi capacitatea de apărare la nivel european. Cu alte cuvinte, se va încerca acoperirea golului ce se prefigurează să apară (după redimensionarea activităţii NATO la nivel mondial) în privința contracarării acţiunilor Rusiei în Europa de Est, inclusiv în spaţiul ex-sovietic. Republica Moldova speră să adere la Uniunea Europeană şi, chiar dacă Constituţia nu-i va permite să facă parte din unele aranjamente militare europene (dacă nu va fi modificată între timp), oricum va nimeri, într-un fel sau altul, în sfera de interese a UE în materie de securitate. Și ar fi o greşeală să credem că Uniunea Europeană, asumându-și misiunea de apărare şi securitate în Europa, va ignora problemele cu care se confruntă un stat aflat la frontierele sale şi care tinde să devină membru al UE.
Toate acestea ne duc la gândul că trebuie să urmărim cu maximă atenţie evenimentele ce ţin de asigurarea securităţii şi consolidarea capacităţilor de apărare la nivel european, în special, evenimentele legate de preconizata creare a armatei Uniunii Europene.
Veaceslav Untilă
