Nefiind fizician de formație, nu mă voi da cu părerea despre legile fizicii – care este cauza căderilor de pe scaun, gravitația Pamântului sau lectura unor texte pe care nu le înțelegi. Dar, pentru ca domnia să nu „cadă de pe scaun” ar fi fost suficient să aștepte 10 zile și să citească hotărârea, evitând în acest mod impactul cu solul. Dacă îi voi replica acestui formator de opinie că nici un om care se respectă pe sine și auditoriul căruia i se adresează nu va comenta un document pe care nu l-a citit, sunt convins că se va supăra. Anume de asta nu-i voi da nici o replică. La fel ca și „experților” care pun virgula între subiect și predicat și care s-au îmbulzit cu comentatul pe la diverse TV-uri, radiouri, rețele de socializare, sau înarmați cu DEX-uri în mână. Îmi dau seama prea bine că într-o țară în care majoritatea oamenilor cred în horoscop, și doar 3% citesc ziare, este suficient să arunci o frază mai belicoasă, într-o română ușor mai elevată, ca lumea să creadă că spui lucruri deștepte.
Totuși, trebuie să se țină cont de faptul că nu toți moldovenii „cred în horoscop”. Mai există și oameni care citesc și altfel de analize, în presa occidentală bunăoară, și care pot face diferența dintre un surogat intelectual și o analiză veritabilă, la fel cum pot deosebi o dezbatere a unui subiect de o manipulare ordinară. În societățile rudimentare, cum este și cea moldovenească, este suficient „să-ți alegi bine ținta”, în care să arunci cu pietre, și prezența “pe sticlă” câteva zile îți este asigurată, chiar dacă vorbești doar inepții. Aserțiunea dată este cu atât mai valabilă în cazul discuțiilor de specialitate, precum este dreptul constituțional, pe care nu-l cunosc 99,9% din cetățeni. Oricât de mult vei încerca să-i dai unei manipulări forma unei analize echidistante, ea tot manipulare va rămâne. Poți invita în platoul TV 10 „experți”, în loc de 1, dar dacă știi din start ce vor spune, asta tot manipulare se numește, și nu dezbatere. După cum spunea scriitorul polonez Stanisław Jerzy Lec: „Minciuna se deosebește de adevăr prin simplul fapt că nu este adevărată”.
Vreau să vin cu câteva precizări asupra hotărârii din 29 decembrie 2015. Ca și în alte cazuri, hotărârea integrală a Curții încă nu a fost publicată (legea ne oferă un termen de 10 zile pentru publicare). Deoarece publicul nu are de unde să știe care sunt argumentele pe care le-a invocat Curtea, vreau să relatez următoarele.
1. CCM este legislator
Am văzut acum, dar și cu alte ocazii, acuzații că CCM și-ar fi depășit atribuțiile, deoarece a legiferat. Vreau să clarific acest aspect odată și pentru totdeauna. Orice curte constituțională are competențe de legislator:
a) legislator negativ – atunci când anulează o lege, în cadrul controlului de constituționalitate;
b) legislator pozitiv – atunci când interpretează prevederile Constituției.
Același rol îl joacă orice curte constituțională sau instituție echivalentă. Pentru a aduce un singur exemplu, Curtea Supremă a SUA a permis căsătoriile dintre persoanele de același sex tot printr-o interpretare a Constituției. Cu alte cuvinte, a legiferat! Pentru că un asemenea text în Constituția SUA nu veți găsi, și nici nu cred că cineva își închipuie că asta au avut în vedere părinții fondatori ai SUA la adoptarea Constituției în 1787.
2. Metodele de interpretare
În dreptul constituțional există o multitude de tehnici de interpretare a textelor constituționale. Prerogativa cu care Curtea a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinând cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată etc.
Într-un limbaj mai puțin tehnic, Curtea ia în considerare nu semnificația cuvintelor luate separat, ci în corelație cu alte prevederi constituționale pentru a asigura unitatea materiei constituționale, rațiunea și funcționarea instituțiilor, precum și echilibrul puterilor. Această abordare corespunde practicii tuturor curților constituționale privind interpretarea prevederilor constituționale.
Într-un limbaj mai simplu, dacă ar fi să lucrăm doar cu DEX-ul, nu ar mai fi nevoie nici de curți constituționale, ci ar fi suficient să cautăm cuvintele în dicționare. Așa cum la procesele de judecată folosim codurile civil, penal, de procedură civilă sau penală etc., iar nu DEX-ul, și în cazul contenciosului constituțional este absurd să te rezumi la noțiunile definite astfel.
Curtea a avut ca punct de plecare rațiunea “consultărilor” Președintelui cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru. Dacă ar fi vorba de un drept discreționar al Președintelui, la ce bun să îl mai obligi să aibă consultări? Scopul consultărilor este de a identifica sprijinul politic al deputaților, de a asigura votul majorității necesare pentru învestirea Guvernului – cel puțin 51 de deputați din 101. Când o astfel de majoritate este identificată, Președintele nu o poate ignora. Aceasta este normalitatea în țările cu tradiții democratice, chiar și fără existența unui text formal în acest sens. Partidul care câștigă în rezultatul alegerilor parlamentare o majoritatea ce îi permite să formeze un guvern, sau o coaliție care formează o majoritate, propune Președintelui numele Prim-ministrului.
3. Forma de guvernământ
Forma de guvernământ în Moldova este republica parlamentară. Orice intepretări legate de arhitectura instituțională a țării trebuie făcută ținând cont de această situație de fapt. Republica parlamentară presupune că șeful statului nu este un actor activ, ci mai degrabă o figură simbolică, având atribuții mai mult protocolare și instrumente limitate de intervenție în procesul politic. Pornind de la forma de guvernământ, trebuie definit clar rolul șefului statului, ca instituție constituțională. Anume din aceste motive, pe parcursul ultimilor 4-5 ani, Curtea Constituțională, prin întreaga jurisprudență, a urmărit scopul de a pondera rolul Președintelui republicii, aducându-l în corespundere cu forma de guvernământ (HCC nr. 17 din 12 iulie 2010, HCC nr. 30 din 1 octombrie 2013, HCC nr.29 din 24 noiembrie 2015).
Ar fi bine ca cei care „cad de pe scaune” să știe că în nici o republică parlamentară Președintele ales de majoritatea parlamentară nu are dreptul de a dizolva Parlamentul pentru motivul că majoritatea absolută a deputaților nu-i acceptă candidatul la șefia guvernului, în asemenea condiții ca în Republica Moldova. Repet, nicăieri!
Mai mult, așa ceva ar fi fost de neconceput. Niciunui Președinte nu i-ar fi trecut prin cap să ignore o majoritate absolută a Parlamentului, nici chiar în republicile prezidențiale. Este o chestiune de cultură politică și de respect față de democrație. Într-o țară cu un nivel elementar de cultură democratică, unde actorii politici acționează în spiritul loialității constituționale, nici nu ar fi fost necesară o asemenea interpretare a Constituției, deoarece este evident că voința majorității absolute nu poate fi ignorată.
Orice interpretare a art. 98 (1) din Constituție în sensul că șeful statului, într-o republică parlamentară, ar avea dreptul de a impune majorității absolute un premier, ar fi o interpretare prin reducere la absurd, care nu ține cont de forma de guvernamânt. Or, forma de guvernamânt este fundamentul pe care este așezată întreaga arhitectură instituțională. Anume din acest motiv, marea dilemă pe care am avut-o a fost nu natura interpretării, care, după cum spuneam, este evidentă, ci necesitatea de a explica ceva ce este extrem de clar pentru orice persoană care acționează în spiritul loialității constituționale.
În cele din urmă, am decis să venim cu această interpertare nu doar din motivul că în țara noastră doar 3% din populație citesc ziare și 60% cred în horoscop. Am decis să clarificăm această problemă deoarece noțiunea de loialitate constituțională este total necunoscută la noi. Scopul pe care l-am urmărit a fost să eliminăm încă un nucleu de contradicții instituționale pentru viitor.
În ultimii 4 ani, am avut un Președinte care și-a exercitat mandatul în limitele Constituției și nu a încercat să creeze încă un pol de putere. Dar dacă peste 4 luni vom avea un Președinte cu altfel de apucături și care nu se va mulțumi cu rolul protocolar pe care i-l conferă Constituția? Având la îndemână un asemenea instrument, poți distorsiona total procesul politic. Un eventual drept discreționar al Președintelui de a impune Parlamentului premierul nu ar însemna altceva decât că avem o republică prezidențială cu un președinte ales de Parlament. Așa ceva este inadmisibil.
Acestea sunt motivele pentru care Curtea a decis că Președintele are dreptul discreționar de a desemna premierul, indiferent de opinia fracțiunilor, doar în cazul în care în Parlament nu există o majoritate parlamentară, iar în cazul în care există o majoritate absolută, președintele nu o poate ignora. Riscul de dizolvare trebuie să determine partidele parlamentare să formeze majorități și să guverneze. Anume asta urmează să se întâmple și în Moldova. Sau va fi formată o majoritate absolută, capabilă să formeze un guvern, sau Parlamentul va fi demis. Una din două.
Mai mult, Președintele nu poate ignora o majoritate parlamentară deoarece Parlamentul este cel ce suportă consecința nevotării candidatului propus, și nu Președintele. Astfel, Președintele nu poate să nu țină cont de existența unei majorități în Parlament, decât dacă acționează cu intenția directă de a determina dizolvarea Parlamentului.
4. Majoritatea și „lovitura de stat”
Sunt surprins că multă lume a trecut cu vederea faptul că autorii sesizării au cerut Curții ca, prin interpretare, să oblige Președintele să desemneze candidatul propus de partidul majoritar (atenție, nu cel care are 51 de mandate, ci cel care are cel mai mare număr de mandate în Parlament – o simplă superioritate numerică). La fel cum au trecut cu vederea faptul că această pretenție a fost respinsă.
În ceea ce privește acuzațiile privind coruperea deputaților, făcând abstracție de calitatea deputaților care sunt rezultatul alegerilor, voi comenta un singur lucru: ce e mai ușor să corupi, 51 sau 1?
Este oare lovitura de stat decizia majorității sau exact contrariul, unul poate să-și impună voința în detrimentul majorității?
5. Formalizarea
Vreau să atrag atenția asupra unui detaliu important. Curtea a condiționat obligația Președintelui de constituirea în mod transparent a unei majorități parlamentare, ca să nu mai avem pentru viitor guverne pe care nimeni nu și le asumă politic, așa-numite „guverne minoritare”, dar votate de majoritatea absolută a Parlamentului, cum a fost cazul nefericit al guvernului Gaburici. Alegătorul trebuie să știe exact cui îi revine responsabilitatea poltică pentru un guvern sau altul.
6. Rapiditatea
Situația creată nu e din vina Curții. Sesizarea a fost înregistrată luni, 28 decembrie 2015, la prima oră a dimineții. Deoarece sesizarea a pus sub semnul întrebării legitimitatea candidatului desemnat și, astfel, putea afecta negocierile sale pentru votul în Parlament, Curtea a fost pusă în situația de a da un răspuns rapid. Vreau să atrag atenția asupra faptului că există un termen-limită pentru votul de învestitură în Parlament, care e termen constituțional (art.98 din Constituție), și anume 15 zile din ziua desemnării candidatului, care expira deja pe data de 4 ianuarie 2016. Acest termen nu poate fi extins, nici amânat.
Ședința CCM putea fi convocată fie în data de 29 ianuarie 2015, fie 4 ianuarie 2016, când putea fi asigurat cvorumul și ținând cont de zilele de odihnă, ocazionate de sărbătorile legale și zilele de sâmbătă și duminică.
Așa cum dl Sturza anunțase deja că intenționa să se prezinte pentru vot în Parlament în data de 4 ianuarie 2016, soluția Curții urma să fie pronunțată înainte de această dată. În primul rând, pentru că nu ar fi fost corect să suprapunem ședința publică a CCM peste ședința Parlamentului. În al doilea rând, pentru a nu fi acuzați că dăm o soluție bazată pe evoluțiile dezbaterilor din Parlament.
***
În final, aș vrea să dau o replică celor care își canalizează toate eforturile spre declanșarea alegerilor anticipate. Este dreptul lor să dorească alegeri anticipate. Nu este contrar Constituției să-ți dorești așa ceva, dar Constituția nu este un act sinucigaș. Din aceste considerente, toate mecanismele constituționale trebuie interpretate exclusiv în sensul în care generează stabilitate, și nu alegeri anticipate, reclamate de fiecare dată când sondajele de opinie indică asupra anumitor șanse pentru anumiți actori politici de a accede în Parlament.
Sursa: tanase.md
