ActualitateROMÂNIA

Ministerul Afacerilor din România obligat de instanțǎ să pună la dispoziția presei documentul prin care a fost aprobată dragarea de către Ucraina a Canalului Bâstroe

Redacția de presă a ActiveNews.ro anunță câștigarea unui proces împotriva Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României, privind divulgarea unor informații legate de aprobarea dragării Canalului Bâstroe de către Ucraina. Jurnaliștii au solicitat în mod repetat, încă din urmă cu doi ani, să afle cine a aprobat această intervenție controversată, considerată ilegală și desfășurată în secret, fără informarea publicului sau a ministerelor responsabile (Mediu și Transporturi).

Operațiunea de adâncire a canalului Bâstroe, aflat în Rezervația Biosferei Delta Dunării, este acuzată că încalcă tratate internaționale de protejare a mediului și că pune în pericol securitatea națională a României. Potrivit ActiveNews, aprobarea ar fi fost dată fără o bază legală solidă, printr-o presupusă Notă Verbală a MAE, care, invocată de MAE a fi „confidențială”.

După ce MAE a refuzat sistematic să răspundă cererilor jurnaliștilor, aceștia au acționat instituția în justiție și au câștigat atât în primă instanță, cât și în apel. Curtea de Apel București a emis o decizie definitivă și executorie, obligând MAE să furnizeze toate informațiile solicitate. Cu toate acestea, la o lună de la pronunțarea hotărârii definitive, MAE român nu a pus la dispoziție nota respectivă.

Jurnaliştii ActiveNews arată că dacă ministerul nu respectă decizia, vor apela la executori judecătorești pentru a obține documentele. ActiveNews cataloghează refuzul MAE de a coopera și acuză posibile fapte grave, inclusiv de trădare națională.

Hotărârea aici.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *