La minus 15 își încălzește casa cu căldură din… pământ

Astfel, la minus 15 grade, cât este afară, Sergiu Cocârlă își încălzește casa nu cu gaz ori lemne, ci cu căldură din… pământ. Ba mai mult, tot cu ajutorul energiei pământului vara își răcorește casa.
Sergiu Cocârlă este un inginer cu o gândire nonconformistă, tocmai de aceea încă pe când își proiecta viitoarea locuință a hotărât să caute o soluție pentru costurile de întreținere ulterioare. „Mă gândeam cum pot aplica cunoștințele în folosul meu, să fac ceva cu care să mă mândresc, chiar dacă asta ar însemna să ies un pic din standardele noastre”, povestește Sergiu, un familist convins, tată a trei copii adorabili și unul dintre câștigătorii concursului „Moldova Eco-Energetica”, pentru cel mai bun proiect în energia geotermală.
„Lenea m-a pus la muncă”
Căutând o metodă eficientă de a face economii, Sergiu a ales una absolut nouă în R. Moldova, și chiar dacă asta ar însemna mai multe bătăi de cap, bărbatul nu a renunțat la ideea sa nici pentru o clipă. „Plusul la gaz este că ai confort, curățenie, în schimb plătești facturi cosmice. Dacă vrei mai ieftin, îți cumperi un cazan pe bricheți, pui pe foc și în fiecare dimineață ai grijă să curăți. Dar asta nu este pentru mine. Eu am optat pentru un sistem automat pe care nu trebuie să stau să-l verific. Lenea m-a pus la muncă să caut un sistem inovator”, îmi spune zâmbind Sergiu Cocârlă, după care adaugă: „Când îmi construiam casa, tata îmi zicea că-s nebun. „De când mă țin minte, oamenii se încălzeau ori cu lemne, ori cu gaz. Ce-ți trebuie toate prostiile astea?”, îmi spunea tata. El zicea că eu vreau să încălzesc casa cu lumânarea, fiindcă am investit mult în izolarea termică a casei. Dar când a văzut că lucrează și e cald, s-a bucurat pentru noi”.
A fost complicat să-și ducă la bun sfârșit proiectul. Inițial părea aproape imposibilă procurarea pompei geotermale, iar după ce în sfârșit a adus-o acasă, nu avea cine să o pornească. „Prin intermediul unor cunoștințe l-am găsit pe inginerul tehnic de la firma producătoare care mi-a explicat la telefon cum s-o pornesc. Ulterior, inginerul împreună cu un specialist austriac au venit în Moldova special să vadă care este moldoveanul care a încercat, în premieră, să instaleze un asemenea sistem. Ei m-au ajutat să-l îmbunătățesc”, afirmă Sergiu.
Sistemul poate fi utilizat atât la -200C, cât și la +400C
Astfel, pentru a putea încălzi casa cu ajutorul energiei pământului, inginerul a forat în curte 24 de sonde până la adâncimea de 32 de metri unde temperatura, pe tot parcursul anului, este constantă. Astfel, apa care circulă prin aceste sonde iarna se încălzește în medie cu 7-10 grade, iar prin intermediul pompei termice, datorită capacității freonului de a vaporiza și condensa la valori mici, elimină căldură. „Indiferent dacă ai sistem de încălzire pe biomasă, gaz sau pompă termică, principalul este ca să fie automatizat și să lucreze eficient”, spune Sergiu, un perfecționist convins. Mai mult, datorită sistemului revoluționar instalat, poate fi utilizat atât la minus 200C, cât și la plus 400C,. „Vara nu am climatizor, dar prin fan coil-uri îmi răcesc camerele. Dacă presupunem că acest sistem cedează, nu funcționează, la rezervorul de apă pot să conectez cazanul pe gaz. Eu sunt ca ciuccea, dacă se strică pompa termică, am gaz, dacă nu am gaz și nu am lumină, am cămin în casă și pot să fac focul cu lemne ca să încălzesc odăile”, spune Sergiu în timp ce-mi demonstrează cum funcționează sistemul.
1300 de lei pentru încălzirea casei de 450 m pătrați
Întrebat fiind cât costă „minunea” tehnică care încălzește casa cu energie geotermală, acesta a răspuns: „Pentru pompa termică, în 2006, am achitat suma de 18 mii de euro. Dar sistemul cu țevile oricum trebuie, indiferent dacă este sistemul pe gaz, biomasă ori alt tip. Unde mai pui că eu nu am niciun climatizor în casă. La suprafața de 450 metri pătrați aș fi avut nevoie de vreo 5-6 climatizoare, deci practic am economisit peste 2400 de euro și alte mii de lei pentru consumul de electricitate. Investițiile se recuperează”, spune proprietarul casei ecologice din Chișinău. Sergiu remarcă faptul că pentru luna trecută, în ciuda temperaturilor joase, a primit o factură de 2500 de lei pentru energia electrică, dintre care standard, vara consumul este de 1200 de lei. „Astfel, pentru încălzire eu am plătit circa 1300 de lei, ceea ce la apartament pentru o suprafață de trei-patru ori mai mică oamenii plătesc câte 2000 de lei”, subliniază inginerul, care în curte mai are și câteva panouri solare, utilizate pentru încălzirea apei.
„Cine are un asemenea sistem ori unul pe biomasă, limitează consumul de gaze. Și este ecologic, pentru că eu am o casă care nu emite nimic în atmosferă. Dar foarte mult depinde și de suportul statului. Dacă ar fi ca și peste hotare unde statul promovează astfel de investiții, fiecare ar investi în sisteme ECO”, consideră Sergiu Cocârlă. El este de părerea că, prin implementarea și utilizarea energiei regenerabile, Moldova poate scădea dependența de gazul importat, dar nu și reducerea consumului la zero.