Valoarea ei a variat în timp între o jumătate de ban şi 10 bani, iar numirea ei provine din polonezul poltora, cu sensul „unu şi jumătate”. Datorită unor asociaţii, prin intermediul unor porecle şi prin amplificarea cu sufixe, numirea potor a stat la baza unor nume de persoane. Astfel, la 1774, în ţin. Vaslui, în satul Fereşti, este atestat un Anton Potoracu, iar în satul Bălteni un Vasile Potoracu, nume formate de la potor, cu suf. augmentativ -ac. La 1777, în Acte privitoare la moşia Comarnic, jud. Prahova, sunt numiţi sătenii: Cârstea şi Potoriţă şi Stoica Cojocarul, şi Micu Dulamă. Din acest context reiese că Potoriţă, ca şi Cârstea, este prenume, format de la Potor, cu sufixul diminutival / dezmierdător – iţă. La 1837, într-o scrisoare a răzeşilor din satul Crusăşti, jud. Tutova, printre semnatari este şi un Simeon Potorac. La 1845, în satul Dumbrăveni, ţin. Tutova, în lista birnicilor sunt înscrişi: Alistar Potoroc şi Ioan Potoroc. În documentele editate de Nicolae Iorga a mai fost atestat şi numele Potorache. În documentele istorice basarabene numele acestea nu sunt atestate, dar a fost şi se află în circulaţie numele cu forma Potoroacă, apărută prin diftongarea lui a şi o din formele Potorac şi Potoroc, pătrunse pe teren basarabean prin purtătorii veniţi din alte ţinuturi româneşti.
Azi, în republică, numele Potoroacă este purtat de 144 de persoane, iar 3 persoane sunt scrise cu forma incorectă Potoroaca în loc de cea corectă Potoroacă.
