Tot mai mulți copii din Republica Moldova cresc fără părinți, în timp ce aceștia muncesc peste hotare pentru a le oferi un trai mai bun. În satele țării, imaginea copilului crescut de bunici, rude sau vecini a devenit o realitate comună, dureroasă și tăcută. Acești „părinți de împrumut” încearcă să suplinească lipsa celor dragi cu afecțiune și grijă, dar dorul nu poate fi vindecat cu nimic. Statisticile arată că peste o treime dintre elevii din mediul rural au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, iar specialiștii avertizează că impactul emoțional este profund și de lungă durată.
Psihologii subliniază că absența părinților afectează echilibrul emoțional al copiilor. Mulți dintre ei devin retrași, anxioși, se simt abandonați sau își pierd încrederea în sine. Chiar dacă tehnologia oferă posibilitatea de a menține legătura prin apeluri video, aceasta nu poate înlocui o îmbrățișare, o discuție sinceră sau prezența de zi cu zi a mamei și a tatălui. Lipsa contactului direct creează un gol afectiv care se reflectă ulterior în relațiile personale, performanțele școlare și în dezvoltarea lor ca adulți.
Sociologii atrag atenția că fenomenul migrației, deși aduce beneficii economice pentru familii, lasă în urmă un dezechilibru social greu de reparat. Satele Moldovei se golesc de tineri, iar generațiile rămase cresc printre dor și singurătate. Multe familii trăiesc între două lumi – una a banilor trimiși lunar și alta a copiilor care așteaptă ani la rând o vacanță în care să-și revadă părinții. În timp, această ruptură afectează profund structura socială și valorile comunităților rurale.
Autoritățile recunosc fenomenul, dar soluțiile rămân limitate. Programele de sprijin psihologic pentru copiii cu părinți plecați sunt insuficiente, iar școlile nu dispun de consilieri specializați. ONG-urile încearcă să acopere golul instituțional prin centre de zi și ateliere de sprijin emoțional, însă problema este una sistemică. Lipsa locurilor de muncă bine plătite în țară continuă să împingă părinții spre emigrare, iar copiii plătesc prețul tăcerii și al distanței.
Migrația aduce bani, dar răpește copilăria. În tot acest timp, o generație întreagă învață să trăiască cu dorul ca parte din viața de zi cu zi – un dor care se transformă în tăcere, iar tăcerea, în normalitate. În spatele cifrelor se ascund povești de viață, scrisori netrimise și lacrimi nevăzute. Moldova trimite forță de muncă în lume, dar pierde cea mai importantă resursă: copiii care ar trebui să-i construiască viitorul.
