Mai mult, oamenii erau îndemnaţi să se adune în PMAN şi să îşi adune facturile neachitate pentru a le înmâna conducerii statului.
Aceste facturi, scria pe afişe, vor fi adunate în toată ţara. Totodată, cetăţenii erau încurajaţi: nu ne vor deconecta pe toţi.
Dat fiind faptul că cei cu datorii au fost ameninţaţi cu deconectarea, soluţia – din punctul de vedere al organizatorilor de proteste – rămânând neachitarea în masă a facturilor de gaz şi căldură.
Nu ştiu dacă aceste afişe au constituit motivul pentru care primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a afirmat că toate persoanele fizice, cu datorii sau fără, vor fi conectate la căldură. Excepţie făcând instituţiile. Primarul consideră că datoriile instituţiilor la căldură au fost realizate din rea-voinţă.
Deci, urmărind firul evenimentelor şi al afirmaţilor, se pare că într-un fel sau altul lucrurile se pot aranja. Pe de o parte – toată lumea primeşte căldură, pe de alta – majorarea preţului rămâne. Şi cred că nici nu ne aşteptam să fie altfel. Măsurile extreme sunt aprobate doar verbal: fie adunarea facturilor tuturor cetăţenilor, fie debranşarea celor cu datorii. Şi asta pentru că tuturor le este clar că măsurile extreme dau naştere situaţiilor catastrofale.
Adică, deşi îi susţin moral pe bătrânii pensionari, înţeleg foarte bine că este imposibil să conducă la colaps capitala prin neachitarea facturilor în masă. Ceea ce de fapt nici nu se poate realiza. Dacă vecinul pensionar se hotărăşte că nu mai are nimic de pierdut, nu la fel se va gândi vecinul cu trei copii mici. E imposibil ca acesta, indiferent de nemulţumirile lui, să fie dispus să îşi ţină toată iarna copiii în frig. Şi astfel, într-un bloc, familiile tinere vor plăti de frica debranşării, cei cu posibilităţi financiare vor plăti din comoditate, iar pensionarii vor rămâne cu datorii din imposibilitate de plată. Pe lângă aceste trei categorii de locatari mai există una, foarte prezentă în orice capitală a lumii. Chiriaşii. Cei care stau în chirie – ori vor plăti, ori vor zbura; ceea ce nu se va întâmpla cu proprietarii de apartamente, fie ei cu pensie cât de mică. Deci, compromisul este singura cale de supravieţuire.
Şi oare cei care ne reprezintă nu ne învaţă tot asta? Jumătăţile de măsură, oportunismul, compromisul. Pentru preşedinţie, cele mai vehiculate nume – Greceanîi şi Lupu – vin din spaţiul şi mentalitatea comunistă. Marian Lupu a avut măcar doi ani la dispoziţie să ne convingă – şi a făcut-o – că nu a plecat din PCRM la înţelegere cu Voronin. Despre ultimii trei crai (cu adevărat de la Răsărit) am dubii. Dintre toate variantele puse în discuţie despre grupul de trei al lui Igor Dodon, cea mai credibilă mi se pare ruptura de formă. Deci jumătatea de măsură, oportunismul şi compromisul.
Şi atunci noi, cetăţenii de rând, ce alte soluţii să găsim? Mai avem mult şi bine până la o ţară de vis. Ne putem supăra, putem striga în stradă – însă doar aşa să ne potolim mânia, nimic nu se va schimba. Toate vor merge pe acelaşi făgaş: al compromisului şi al supravieţuirii.
