Politică

Zelenski cere o întâlnire cu Putin, pentru a negocia o pace durabilă

Președintele ucrainean Vladimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu președintele rus Vladimir Putin, după ce acesta din urmă a apreciat ca pozitivă a treia rundă de negocieri de pace ruso-ucrainene desfășurată săptămâna trecută la Istanbul, relatează agențiile Reuters și EFE.

„Am auzit declarațiile care vin dinspre Rusia. Dacă acestea sunt semnale ale unei voințe autentice de a pune capăt războiului cu demnitate și de stabilire a unei păci cu adevărat durabile – și nu doar o simplă încercare de a câștiga timp pentru război și a de a amâna sancțiunile – atunci Ucraina își reafirmă încă o dată disponibilitatea pentru o reuniune la nivel de lideri în orice moment”, a scris Zelenski pe rețeaua socială X.

„Ucraina îndeamnă să trecem de la schimburi de declarații și reuniuni la nivel tehnic la discuții între lideri. Statele Unite le-au propus. Ucraina le-a sprijinit. Ce mai lipsește este disponibilitatea Rusiei”, a adăugat președintele ucrainean.

El le-a mulțumit în același mesaj celor care sprijină Ucraina și a menționat în special încercările președintelui american Donald Trump „de a pune capăt războiului, de a opri vărsarea de sânge și de a obține o pace demnă și durabilă”, după ce Trump i-a dat marți lui Putin un ultimatum de zece zile pentru a opri războiul în Ucraina, amenințându-l că altfel Statele Unite vor impune noi sancțiuni Rusiei și taxe vamale secundare asupra importurilor de petrol rusesc.

Zelenski a mai cerut anterior să se întâlnească cu Putin, dar a fost refuzat de Kremlin, care a transmis că o reuniune între lideri se va putea desfășura numai după ce se vor fi realizat suficiente progrese în negocierile de pace la niveluri inferioare.

Președintele rus a asigurat vineri că dorește o „pace durabilă” cu Ucraina și a apreciat ca pozitivă a treia rundă de negocieri ruso-ucrainene desfășurată săptămâna trecută la Istanbul, insistând însă că rămân neschimbate condițiile de pace cerute de Rusia.

„Avem nevoie de o pace durabilă, stabilă, așezată pe baze bune care să mulțumească deopotrivă Rusia și Ucraina”, a mai spus Putin, în declarații date presei cu ocazia unei întâlniri cu omologul său belarus Aleksandr Lukașenko.

Fără a comenta ultimatumul dat de Trump, președintele rus și-a exprimat speranța că negocierile ruso-ucrainene vor continua și că grupuri de lucru ar putea discuta potențiale soluții de compromis, discuții care să se desfășoare „fără camere și într-o atmosferă calmă”.

Rusia cere Ucrainei să-i cedeze oficial cele patru regiuni controlate parțial de armata rusă (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), precum și peninsula Crimeea anexată în 2014, să renunțe la aspirația de aderare la NATO și să-și diminueze capacitățile militare.

Aceste condiții sunt considerate inacceptabile de Ucraina, care cere retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul său și garanții de securitate occidentale, inclusiv continuarea livrărilor de arme și desfășurarea unui contingent militar european pe teritoriul ucrainean, desfășurare față de care Rusia se opune categoric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *