Ultima oră

Din ce manuale vom studia noua disciplină Istoria?

Potrivit comunicatului de presă, Mihail Şleahtiţchi declară că nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte predarea istoriei în şcoli în raport cu anul trecut.

„Formulări de genul "fără istoria românilor în şcoli" sunt greşite şi chiar neadevărate. Afirm clar, ca să nu mai fie loc de interpretări, istoria românilor se va preda în continuare în şcolile din Republica Moldova", a spus oficialul.

Potrivit ministrului, în istoria naţională se regăseşte, ca şi pînă acum, Istoria Romanilor şi Istoria Statului Republica Moldova. Astfel, obiectul Istoria va include 50% spaţiul universal, 45% spaţiul romanesc şi 5% spaţiul local.

Ministrul a mai precizat că este suficient să răsfoieşti sugestiile de conţinut la orice clasă pentru a te convinge că istoria romanilor este prezentă la nivelul anului precedent.

„Vreau să reamintesc că procesul de modernizare a curicumului şcolar a început în noiembrie 2009, inclusiv la disciplina istorie. Ministerul Educaţiei a consultat atunci opinia profesorilor şi istoricilor. Aşadar, Istoria pe care o avem şi astăzi în şcoli este rezultatul unei munci comune", a spus Mihail Şleahtiţchi.

Ministrul a mai adus încă trei argumente care confirmă prezenţa în continuare a istoriei românilor în sistemul de învăţămînt din Republica Moldova încă începînd cu anul 2009: Curicumul la disciplina istorie, documentul privind organizarea procesului educaţional în învăţămîntul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, şi Ghidul de implementare a Curicumului modernizat pentru treapta liceală.

„Toate aceste documente confirmă clar că istoria românilor este prezentă în continuare în sistemul de învăţământ din Republica Moldova" a declarat ministrul.

Referitor la acuzaţia adusă de PSD, că Ministerul Educaţiei ar edita suplimentar manuale de istoria românilor cu încălcarea normelor în vigoare, Mihail Şleahtiţchi a declarat în cadrul conferinţei de presă că manualele de studiu a istoriei românilor, reprezintă o donaţie din România şi vor putea fi utilizate ca suport didactic suplimentar, şi că niciun ban public nu va fi cheltuit în acest sens.

Amintim că, PSD a acuzat ieri Ministerul Educaţiei că ar fi încălcat Constituţia când a decis să editeze noi manuale de Istorie a Românilor.

Mihail Şleahtiţchi a mai anunţat ca vor fi editate noi manuale pentru disciplina Istoria, însă doar pentru clasele terminale, a patra, a noua şi a doisprezecea. Ceea ce nu se ştie este faptul când aceste manuale vor ajunge pe băncile elevilor.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *