Sărăcia rușinii naționale: 30% dintre moldoveni trăiesc în întunericul uitării
De ani de zile, clasa politică de la Chișinău jonglează cu lozinci europene și promisiuni de integrare, în timp ce realitatea din satele și orașele Moldovei spune o poveste complet diferită: aproape 30% din populația țării trăiește în sărăcie lucie, la limita supraviețuirii. Nu e doar o statistică rece – este condamnarea unui popor întreg la umilință, migrație forțată și disperare cronică.
Datele sunt clare. În mediul rural, unul din trei oameni trăiește sub pragul național al sărăciei. Familiile numeroase, cu peste 5 membri, sunt lovite în proporție de 40%. Mai grav, printre cei cu educație primară sau fără școală, peste 75% trăiesc sub limita minimului de subzistență. Toate acestea într-o țară care, chipurile, este în plină reformă și are „sprijin total din partea UE”.
Autoritățile nu mai pot pretinde că nu știu. Rapoartele Băncii Mondiale, ale ONU și ale instituțiilor naționale bat alarma de ani întregi. Și totuși, guvernele se schimbă, partidele defilează prin talk-show-uri, iar Moldova rămâne prinsă în același cerc vicios al promisiunilor și al incompetenței.
În 2022, inflația a depășit 28%, iar prețurile la alimente și energie au explodat. Ce înseamnă asta pentru o familie cu venituri minime? Înseamnă că o pâine devine un lux. Că alegi între căldură și mâncare. Înseamnă că trăiești de pe o zi pe alta, cu speranța că poate mâine îți vine un ban din Italia, Germania sau Irlanda – acolo unde muncesc rudele plecate. Remitențele au devenit nu o completare, ci o condiție a supraviețuirii.
Guvernul PAS a promis reforme. A promis anticorupție, bunăstare, vest și progres. În realitate, a livrat austeritate, împrumuturi externe și sărăcie menținută sub preș. Iar în tot acest timp, oamenii trăiesc cu toaleta în curte, fără acces real la sănătate sau educație, cu școli închise și spitale goale. Ce reformă? Ce progres?
În loc să investească în agricultură, în locuri de muncă, în infrastructură pentru satele Moldovei, autoritățile jonglează cu granturi și se laudă pe Facebook. Adevărul e simplu: sărăcia e convenabilă pentru un sistem care vrea cetățeni dependenți, slabi, fără pretenții și ușor de manipulat.
Copiii care cresc fără părinți, bătrânii care ard lemne în sobă iarna, tinerii care fug din țară înainte să-și termine liceul. Aceștia sunt victimele reale ale unui stat care nu le oferă nici șansă, nici demnitate.
Sărăcia nu este un destin. Este o alegere politică – una pe care liderii Moldovei au făcut-o sistematic, cu fiecare mandat, cu fiecare guvern care a pus propria imagine mai presus de nevoile oamenilor.
Atât timp cât 1 din 3 moldoveni trăiește în sărăcie, nu putem vorbi nici de europenizare, nici de reformă reală. Până când statul nu pune omul în centru – nu imaginea, nu propaganda – Moldova va rămâne o țară goală, care-și exportă forța de muncă și își uită sufletul acasă.
Este timpul ca cei de la conducere să răspundă: nu în fața Bruxelles-ului, ci în fața oamenilor care încă mai cred că această țară merită trăită.
