Ultima oră

(Foto Video) Ploile torenţiale din ultimele zile fac ravagii

Astfel, în satul Sârma din raionul Leova, în urma ploii torenţiale de pe 24 mai, au fost inundate 6 beciuri, 5 fântâni şi o casă de locuit. De asemenea, au fost afectate circa 6 ha de grădini particulare şi 13 ha de porumb. Apa din fântâni şi beciuri a fost pompată de 10 persoane şi o unitate de tehnică din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE).

În satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi, grindina a afectat 54 ha de vii şi 85 ha de livezi.

Ploaia puternică de pe 25 mai a afectat semănături de floarea soarelui din satele Copceac şi Marianca de Jos, raionul Ştefan Vodă, iar în satul Zaim, raionul Căuşeni au fost inundate 5 beciuri, o casă de locuit şi 3 grădini particulare. Circa 20 de persoane şi 7 unităţi de tehnică ale SPCSE au lucrat toată noaptea pentru lichidarea pe deplin a consecinţelor şi ameliorarea situaţiei. (Vezi aici imagini video).

Pagubele materiale urmează a fi estimate de Comisiile pentru situaţii excepţionale. 

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *