Ultima oră

Comisia Europeană: ”Comuniștii n-au comis genocid”

Comisia Europeană a respins solicitările mai multor state din estul Europei care doreau introducerea unei legi a genocidului dublu. Această lege prevedea interzicerea negării crimelor făcute de regimurile comuniste în același mod în care unele state din Uniunea Europeană interzic negarea crimelor Holocaustului, informează The Guardian.

Săptămâna trecută șase state s-au adresat Comisarului pentru Justiție Europeană Viviane Reding cerând interzicerea negării și banalizării crimelor comuniste cât și apologia lor. Miniștrii de externe al Lituaniei, Letoniei, Bulgariei, Ungariei, României și Cehiei sunt de părere că aceste crime trebuie tratate după aceleași standarde și prevederi ca și crimele împotriva evreilor.

Răspunsul primit însă de la Comisia Europeană este unul negativ cel puțin pentru moment. Potrivit comisiei, ororile săvârșite de comunism sunt evidente însă ele nu au fost îndreptate împotriva unei minorități etnice așa că ideea unei legi a genocidului dublu se respinge din start.

O parte a comunității evreiești, prin vocea directorului centrului Simon Wiesenthal din Israel, Efraim Zuroff, spun că nu se pot compara crimele împotriva evreilor cu cele comise sub regimurile comuniste pentru că rușii au fost cei care i-au eliberat pe evreii din lagăre și fără Rusia probabil că Germania Nazistă nu ar fi fost învinsă.

După: Hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *