Economie

Ungaria, o piață de miliarde, ignorată complet de politicienii incompetenți de la Chișinău

Deși Ungaria este la câteva sute de kilometri de R. Moldova, schimburile comerciale dintre cele două țări sunt aproape inexistente. Expertul economic Veaceslav Ioniță atrage atenția că R. Moldova a ratat o piață importantă din regiune, în pofida potențialului agricol și a experienței câștigate în relația cu România.

În cadrul unei analize economice, expertul explică că în 2024, Ungaria a importat bunuri în valoare de peste 151 de miliarde de dolari, însă exporturile moldovenești au însumat doar 34,8 milioane de dolari – adică mai puțin de 0,02% din totalul importurilor ungare.

„Singura zonă în care R. Moldova are o prezență notabilă este industria auto. În zonele economice libere din țară se produc componente pentru scaunele auto, care ajung în fabricile Audi, Mercedes sau Suzuki din Ungaria”, spune Ioniță.

Potrivit expertului, acest segment reprezintă un succes al integrării Moldovei în lanțurile industriale europene.

În schimb, fructele, unul dintre cele mai competitive produse moldovenești, sunt cvasiabsente de pe piața ungară. Dacă în România exporturile de fructe au depășit 72,5 milioane de dolari, în Ungaria valoarea a fost de doar 0,8 milioane, adică de 86 de ori mai puțin.

„La fiecare 160 de camioane cu struguri care ajung în România, doar unul se îndreaptă spre Budapesta. Printre cauzele acestei lipse se numără neparticiparea la târgurile comerciale din Ungaria, lipsa contractelor directe cu lanțurile de retail și neadaptarea produselor la cerințele locale în privința ambalării și logisticii”, spune Ioniță.

În acest sens, expertul propune un set de măsuri pentru valorificarea pieței ungare. Acestea sunt:

  • Participarea constantă la târgurile agroalimentare din Ungaria;
  • Promovare economică activă prin atașați comerciali, camere de comerț și ambasade;
  • Adaptarea ambalajului, etichetelor și logisticii la standardele ungare:
  • Stabilirea de contracte directe cu importatori și rețele de distribuție precum Aldi, Spar, Tesco sau Metro.

Expertul precizează că experiența moldovenească de succes din România poate fi replicată și în Ungaria, dacă există voință și strategie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *