Economie

UE este gata să fie generoasă în finanţarea reunificării Moldovei

Referindu-se la componenta internaţională a procesului de soluţionare, Kalman Mizsei a spus că se mizează pe faptul că între Federaţia Rusă, Ucraina şi Uniunea Europeană continuă să existe un spaţiu solid de interese comune. În aceste condiţii, „o reglementare echilibrată va oferi un statut puternic Transnistriei în cadrul R. Moldova. După părerea mea, el va îndatora actorii formatului „5+2” să contribuie la implementarea şi supravegherea eventualului acord, pentru că statul de drept mai rămâne a fi un proiect în dezvoltare în R. Moldova – aici integrarea europeană serveşte drept un fel de garanţie. Dar sunt sigur că va trebui să colaborăm strâns cu colegii noştri ruşi şi ucraineni, precum şi cu americanii, pentru a linişti temerile tuturora, inclusiv ale transnistrenilor, în faza de implementare. Va trebui, de asemenea, să fim foarte generoşi atunci când va veni vorba despre finanţarea reunificării ţării, astfel încât să obţinem un succes solid şi să ridicăm întreaga ţară din sărăcie. Acordul va trebui totodată să prevadă înlocuirea formatului actual de menţinere a păcii cu o misiune civilă, care să monitorizeze şi să contribuie la apropierea ambelor maluri ale Nistrului”, a spus oficialul european.

(„Info-Prim Neo”)
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *