Autorii alertelor cu bombă pun condiții dure. Vor război în Transnistria și anularea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană și NATO

50 de obiecte explozive ar fi plasate în mai multe locații din Chișinău. Este vorba despre clădirile Parlamentului, Primăria Chișinău, CC Atrium, Shopping Malldova, CC UNIC, Ministerul Justiției, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, USM, Circul, mănăstirea Ciuflea, dar și Î.S. „Piața Centrală”, transmite Deschide.md cu referire la Nordnews.md.
Persoanele necunoscute, care au anunțat despre faptul că aceste locații ar fi minate, susțin că fac parte Organizația luptătorilor național-socialiști Himmler-Kult. Dar, aceștia cer în mesajele trimise pe adresele electronice ale locațiilor sus-menționate, începerea unor acțiuni militare împotriva regiunii transnistrene, să fie anulată integrarea în UE și NATO, lichidarea UTA Găgăuzia și altele.
Dacă aceștia nu le vor fi îndeplinite cerințele, ei spun că vor teroriza toți cetățenii, indiferent de gen sau vârstă.

După alfabetul în care sunt scrise aceste cerințe se vede și se înțelege cine stă în spatele acestor măscărici. Conservele rusești se simt ca acasă în RâMa cea frumos târâtoare.
Lucrurile nefăcute la timpul lor se răzbună cumplit. Succes maldavani! Și multă, multă, multă minte!
Rusnaci borati.
Povesti cu zmei,aiureala. Legea sa fie modificata,20 ani de puscarie si amenda de 500.000 de lei.
E clar: a sosit momentul sa fie gasiti niscai fascisti in Moldova, care sa „terorizeze” bietii cetateni rusi. Restul e o poveste clasica deja, se cheama „Tara eliberata”.