Negocierile pentru desemnarea noului procuror european au fost ANULATE
O nouă rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE pentru alegerea procurorului-șef european ar fi trebuit să aibă loc miercuri la Bruxelles, însă a fost anulată, transmite corespondentul Europei Libere.
Parlamentul European o susține pe candidata româncă Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA, în timp ce Consiliul UE, din care fac parte șefii de stat și de guvern, îl preferă pe procurorul francez Jean-François Bohnert.
Corespondentul Europei Libere de la Bruxelles transmite că Parlamentul European a decis să nu mai aibă o altă rundă de negocieri cu Consiliul UE, ceea ce înseamnă că negocierile s-au încheiat fără un acord.
După alegerile europarlamentare din mai, viitorul Parlament European va hotărî cum va dori să procedeze. Astfel că viitorii europarlamentari pot lua procedura de la început sau pot continua negocierile pe baza mandatului curent.
Consiliul a sugerat ca o nouă rundă de negocieri să aibă loc vineri, pe 12 aprilie, din moment ce negocierile de miercuri au fost anulate din cauza summitului pe tema Brexit, care are loc la Bruxelles. Pentru că săptămâna viitoare are loc ultima sesiune plenară a actualei legislaturi, propunerea a fost respinsă.
Pentru ca totul să devină oficial, se așteaptă acum o scrisoare a șefului negociatorilor Parlamentului, britanicul Claude Moraes, adresată președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani.
Poziția lui Claude Moraes, care din pricina Brexitului nu va mai figura în viitorul Parlament, este următoarea: „Negocierile asupra procurorului-șef s-au încheiat fără acord. Delegația PE a decis să nu mai aibă o nouă rundă de discuții cu Consiliul. Având în vedere că nu există un precedent și nicio procedură în acest sens, va fi de competența Parlamentului următor să decidă cum dorește să procedeze. Viitorii eurodeputați vor putea să reia procedura de la zero sau să continue negocierile pe baza mandatului actual.”
În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE din Parlamentul European a numit-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european: pentru Codruța Kovesi – 26 voturi; francezul Jean-François Bohnert – 22; germanul Andres Ritter: doar un vot.
Anterior, CONT (Comisia pentru Control Bugetar din Parlamentul European) votase: pentru Codruța Kovesi – 12 voturi; francezul Jean-François Bohnert – 11; germanul Andres Ritter: doar un vot.
În schimb, în urma votului ambasadorilor statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.
https://moldova.europalibera.org/