Rusia acuză Ucraina că ar fi plănuit asasinarea fostului ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, într-un cimitir

Autoritățile ruse declară că au dejucat un complot pus la cale de serviciile secrete ucrainene, care ar fi plănuit uciderea fostului ministru al Apărării Serghei Șoigu chiar la mormântul rudelor sale dintr-un cimitir din Moscova.
Presa rusă anunță un scenariu desprins din filmele de spionaj: o tentativă de asasinat asupra lui Serghei Șoigu, actual secretar al Consiliului de Securitate și fost ministru al Apărării, ar fi urmat să aibă loc în plină noapte, între cruci și lumini de veghe, într-un cimitir din Moscova.
Potrivit publicației Moskovsky Komsomolets, un grup de sabotori care ar fi acționat la ordinele serviciilor secrete ucrainene plănuia atacul în momentul în care Șoigu vizita mormântul rudelor sale din Cimitirul Troiekurovskoye.
FSB a anunțat, pe 14 noiembrie, că a dejucat un atentat pregătit împotriva unui „înalt oficial rus”, însă nu i-a făcut public numele.
Detaliile au devenit clare abia acum: ținta ar fi fost Șoigu, unul dintre cei mai influenți oameni din aparatul de securitate al Rusiei.
Atacul era plănuit la mormântul rudelor sale, folosind o cameră ascunsă într-o vază cu flori, scrie agenția Tass.
Trei persoane au fost arestate, un cuplu de ruși și un migrant dintr-o țară din Asia Centrală, toate suspectate că au participat la planificarea atentatului.
Moscova acuză Kievul de coordonarea complotului, însă Ucraina nu a comentat acuzațiile.
Ancheta este în desfășurare, iar FSB transmite că a prevenit „o crimă cu motivație teroristă” în ultimul moment.