Captură de droguri în sectorul Botanica

Polițiștii Inspectoratului Botanica au destructurat activitatea ilegală a unui bărbat de 52 de ani, bănuit că și-a transformat apartamentul într-un punct de consum și distribuție a drogurilor. Potrivit anchetatorilor, locuința funcționa ca o adevărată speluncă, unde mai multe persoane aveau acces pentru a consuma substanțe narcotice.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat pachețele cu PVP („sare”), dispozitive artizanale utilizate pentru consumul drogurilor, precum și telefoane mobile care ar demonstra implicarea bărbatului în activități de comercializare.
Tot în apartament au fost identificate alte nouă persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, care se aflau în interior în momentul intervenției.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la patru ani de închisoare.