Promo-LEX: Alegerile parlamentare, marcate de corupție și manipulare online

Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 a prezentat raportul final, în care constată că scrutinul a fost marcat de cazuri de corupere a alegătorilor, utilizarea resurselor administrative, implicarea „părților terțe” în campanie și o amplificare puternică a manipulării și discursului de ură în mediul online.
Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 a prezentat raportul final, în care constată că scrutinul a fost marcat de cazuri de corupere a alegătorilor, utilizarea resurselor administrative, implicarea „părților terțe” în campanie și o amplificare puternică a manipulării și discursului de ură în mediul online.
Potrivit raportului, perioada electorală s-a desfășurat într-un climat tensionat, pe fundalul polarizării geopolitice și al tentativelor de influențare externă a procesului electoral. Observatorii semnalează implicarea rețelelor asociate lui Ilan Șor în acțiuni de destabilizare și influențare politică, precum și finanțarea ilegală a unor formațiuni.
Coruperea alegătorilor și utilizarea resurselor administrative
Promo-LEX a documentat cel puțin șapte cazuri ce pot fi calificate drept corupere a alegătorilor, prin oferirea sau promisiunea de bani și bunuri în context electoral. Organizația subliniază însă că amploarea reală a fenomenului este mai mare, dar dificil de probat, deoarece rețelele de corupere au devenit mai ascunse.
În același timp, au fost înregistrate 260 de cazuri de utilizare a resurselor administrative în scop electoral — un nivel comparabil cu scrutinele precedente. Implicarea așa-numitelor „părți terțe” și comportamentul inautentic coordonat în mediul online au reprezentat, potrivit raportului, o provocare majoră pentru integritatea alegerilor.
Finanțarea campaniei și cheltuieli neraportate
În baza monitorizării civice, Promo-LEX estimează cheltuieli electorale neraportate de cel puțin 2.040.541 de lei. Cele mai mari ponderi ale acestor sume estimate ar reveni unor formațiuni precum MRM, BE Alternativa, CUB și PAS.
CEC a aplicat mai multe sancțiuni pentru nereguli în finanțarea campaniei, inclusiv lipsirea unor concurenți de alocații de la bugetul de stat.
Explozie a discursului de ură online
Un capitol aparte al raportului vizează discursul de ură. În perioada electorală din 2025 au fost identificate 521 de cazuri, cu 1,7 ori mai multe decât la alegerile parlamentare din 2021. Aproximativ 70% dintre aceste mesaje au fost distribuite pe Telegram, TikTok și Facebook.
Pentru prima dată, discursurile de ură au vizat frecvent criterii precum profesia, opiniile și starea de sănătate. Promo-LEX mai constată că numărul plângerilor depuse de concurenți a scăzut, în timp ce a crescut numărul autosesizărilor Poliției.
Ziua votului: peste o mie de incidente
În ziua alegerilor, secțiile de votare s-au deschis și închis, în general, regulamentar, însă observatorii au raportat 1.019 incidente — cu 560 mai multe decât la parlamentarele din 2021.
Cele mai frecvente nereguli au fost:
- încălcarea secretului votului, inclusiv fotografierea buletinelor,
- deficiențe în funcționarea sistemului informațional „Alegeri”,
- întreruperi ale procesului de filmare în secții.
Au fost semnalate și cazuri de transportare organizată a alegătorilor, precum și suspiciuni de recompense oferite pentru vot.
Probleme la votul din diasporă și din regiunea transnistreană
Pentru alegerile din 2025 au fost deschise 301 secții de votare peste hotare — cel mai mare număr de până acum. Cu toate acestea, Promo-LEX consideră că distribuirea lor geografică nu a reflectat pe deplin dinamica reală a participării alegătorilor din anii precedenți.
În regiunea transnistreană, două secții de votare au rămas fără buletine înainte de închiderea urnelor. De asemenea, au fost raportate aglomerații în peste 300 de secții de votare, inclusiv peste hotare, cauzate de aflux mare de alegători și probleme tehnice.
Recomandări pentru autorități
Promo-LEX formulează un șir de recomandări, printre care:
- reglementarea mai clară a implicării „părților terțe” în campanii,
- consolidarea controlului asupra finanțării partidelor și campaniilor,
- măsuri mai eficiente de combatere a coruperii alegătorilor,
- monitorizarea sporită a conținutului politic online și cooperarea cu fact-checkeri,
- extinderea și clarificarea mecanismelor de vot prin corespondență pentru diasporă.
Raportul subliniază că, deși procedurile de votare au fost în mare parte respectate, problemele legate de corupție electorală, influență externă și manipulare informațională rămân vulnerabilități serioase pentru procesele democratice din Republica Moldova.