Politică

Peste 70 de școli urmează să fie reorganizate, iar 1.300 de elevi vor fi transportați

Peste 70 de școli urmează să fie reorganizate în Republica Moldova, după modificările la Codul Educației. Ministrul Dan Perciun a anunțat joi, de la tribuna Parlamentului, că din cele 73 de școli vizate, 63 vor rămâne în sate. În zece cazuri, unde sunt mai puțin de zece elevi, școlile își vor înceta activitatea.

Reorganizările, prevăzute în proiectul dezbătut joi, vor afecta peste 2.700 de elevi. Dintre aceștia, peste 1.300 vor trebui transportați la alte instituții de învățământ.

Opoziția a criticat inițiativa și a avertizat asupra riscului de depopulare a satelor.

„Puneți-vă în situația unei tinere familii care are de ales: să meargă și să se stabilească într-un sat, la Trifăuți, de exemplu, unde, la școală acoperișul curge, sunt două clase, câte doi copii în clasă, iar blocul sanitar nu există. Ați merge în sat să vă așezați acolo și să dați copiii la acea școală? Și acum haideți să vedem altă situație: mă duc la Trifăuți ca tânără familie și văd că este un autobuz nou, toate condițiile sunt asigurate, iar în 10 minute copilul ajunge la școala model. Este mai probabil ca acea familie, în scenariul doi, să se întoarcă în Trifăuți”, a explicat ministrul.

Dan Perciun a adăugat că, dacă autoritățile raionale nu vor reorganiza școlile, ar putea interveni chiar și Centrul Național Anticorupție, deoarece, potrivit lui, asemenea acțiuni ar însemna abuz de putere.

„Vă propun să nu testăm aceste situații. Noi ne pregătim pentru ele; dacă sunt aici oameni care vor să le testeze, vă propun să nu încercați să faceți asta. Mai degrabă să ne concentrăm să gestionăm cât mai bine aceste tranziții, decât să trebuiască să căutăm în Codul contravențional și penal articole care să explice ce înseamnă neimplementarea legii”, a declarat ministrul Dan Perciun.

Elevii care vor face naveta vor beneficia de autobuze școlare și de o indemnizație lunară de 1.000 de lei, timp de doi ani. Profesorilor li se vor compensa cheltuielile de transport și li se va acorda o indemnizație de relocare de 300.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *