Unioniștii au trecut testul timpului și al probității morale
Primo. Dacă în trecut unioniștii erau ținta preferată a partidei proruse de la Chișinău, constatăm astăzi că reproșurile la adresa lor provin preponderent din tabără susținătorilor protestelor antisistem. Adică, practic, de la membrii aceleiași mari familii a proeuropenilor, prooccidentalilor, a adepților schimbărilor democratice. În mod paradoxal, adversari declarați ai unioniștilor au devenit chiar cei care promovează valorile ce stau la baza mișcării unioniste. Lupta împotriva corupției și a mafiei de la guvernare, eliberarea justiției de sub controlul politic, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului – toate acestea au caracterizat dintotdeauna mișcarea unionistă din R. Moldova. Cine nu-și amintește de aceste lucruri nu are decât să ridice arhivele ziarelor din anii ’90, pentru a constata că revendicările unioniștilor legate de instaurarea și consolidarea statului de drept au mers întotdeauna mână în mână cu afirmarea valorilor naționale și cu lupta pentru înfăptuirea dezideratului de unitate națională. Lupta pentru o justiție socială și împotriva mafiei este indisociabilă de cea pentru Reîntregire și acest lucru este valabil pe ambele maluri ale Prutului. Cei care s-au bătut pentru Unire în ultimii treizeci de ani și în România, și în R. Moldova, au militat întotdeauna pentru ca hoții să ajungă la pușcarie, iar dreptatea socială să fie în capul mesei.
Analizată la rece și plasată într-o perspectivă istorică nedistorsionată, realitatea este cu totul alta decât cea pe care încearcă să o prezinte actualii critici ai unioniștilor. Anume ei – antioligarhii și punctum de azi – sunt descendenți direcți ai mișcării naționale de ieri. Din marea mișcare de protest de la finele anilor `80 își trag aceștia veleitățile pentru restabilirea și apărarea justiției sociale. Legitimitatea populară a curentului antioligarhic provine de la lupta pentru identitatea noastră românească, și nu invers. Privite dintr-o perspectivă istorică, reproșurile aduse în prezent unioniștilor de către antioligarhi și tentativele de a-i plasa pe primii prin „buzunarele” nu știu cui sunt cel puțin ridicole. Unionismul și unioniștii au trecut demult testul timpului și al probității morale.
Românofobi care nici prin definiție nu pot fi antioligarhi
Secundo. Mișcarea de protest antioligarhică în forma sa actuală – cea care s-a manifestat activ în ultimii trei-patru ani și a încercat să pună între paranteze chestiunea identitară – a fost parazitată de tot soiul de indivizi (și individe) care nu prea au nimic în comun cu scopurile declarate ale mișcării. E și firesc să se întâmple așa ceva, pentru că avem și cazul mișcării unioniste de la începuturi, atunci când peste noapte au devenit „nationaliști” și „proromâni” foarte mulți romanofobi, comuniști și alte soiuri de persoane cu alergii antioccidentale. Este și o boală, și un blestem al curentelor care devin importante, să atragă în sânul lor tot felul de profitori și nemernici, aflați în misiune permanentă de apărare a intereselor străine acestui neam. Anume ei aruncă astăzi mișcarea antioligarhică într-o criză perpetuă de inspirație, refuzând și sabotând din interior orice tentativă de clarificare identitară și geopolitică. Ei nu sunt foarte numeroși în sânul mișcării, dar sunt guralivi, știu cum să fie prezenți în permanență în spațiul public și să-i marginalizeze sau să-i manipuleze pe colegii lor proromâni. Anume acești apărători ai intereselor străine, românofobi și antioccidentali cu decenii de experiență în domeniu stau la originea recentei diversiuni antiunioniste. Executori abili ai instrucțiunilor primite, acești provocatori au știut să-i scoată la înaintare pe frontul antiunionist pe unii dintre colegii lor mai naivi, transformându-i în coautori de „studii științifice” moldoveniste și/sau în judecători și dătători de legi și datini în ale unionismului.
Apropo, mulți dintre aceștia nici prin definiție nu pot fi antioligarhi, ei înșiși ducând nestingherit un mod de viață indecent de îmbelșugat, cu mult peste nivelul care poate fi justificat în declarațiile lor de avere. Fideli misiunii pe care o au de îndeplinit, promotorii teoriilor de tip „necătând” au transformat unionismul într-un soi de paratrăsnet al frustrărilor care dospesc în interiorul curentului antioligarhic. Contradicțiile de ordin identitar și cele cu privire la orientarea geopolitică nemaiputând fi controlate în mod eficient în interior, apare necesitatea de a identifica un „dușman extern”. Soluția de tip win-win, identificată „cu brio” de către promotorii insidioși ai înapoierii noastre, constă în a da toată vina pentru nereușite (trecute, prezente, mai ales viitoare) pe unionism și unioniști. Este impresionant gradul de perversiune morală care poate să-i stăpânească pe acești indivizi!
Analiza istorică a viitorului nu are nici un sens
Tertio. Când sunt întrebați despre realizarea obiectivului unității naționale a tuturor românilor, liderii mișcării antioligarhice cu viziuni unioniste (episodice, periodice sau afirmate permanent) preferă să o dea pe tușă, afirmând în mod savant că „exista o ordine în toate, haideți mai întâi să dăm jos sistemul mafiot, apoi ne vom lămuri și cu celelalte…”. Mă grăbesc să-i dezamăgesc, asigurându-i că nu există nici o ordine, nici o „prescripție” de acest fel. Istoria o demonstrează foarte clar (iar unii dintre ei sunt mai versați în domeniu, fiind chiar istorici de profesie!), că evoluțiile majore nu urmează neapărat o logică, nu se întâmplă întotdeauna în mod rațional și nu sunt o încununare a unei succesiuni de etape stabilite din timp. Din contră, de foarte multe ori marile mișcări la nivel național, regional sau mondial se întâmplă în pofida unor considerente logice și raționale. Explicațiile, înșiruirile logice, concluziile și modelizările sunt formulate post-factum și pot fi valabile doar cu referire la trecut, iar aplicarea metodelor de analiză istorică în privința viitorului nu are nici un sens. Iată de ce afirmațiile de tipul „mai întâi să distrugem sistemul oligarhic, iar apoi să discutăm despre Unire” sunt lipsite de orice justificare. Cu atât mai mult, cu cât anume înfăptuirea Unirii ne va garanta eradicarea caracatiței corupte și mafiote și repoziționarea societății pe o cale a normalității. Așa se întâmplă în ultimii 15 ani în România, unde, în pofida tuturor dificultăților, statul de drept își demonstrează soliditatea, rezistând atacurilor din partea politicienilor corupți și mafiotizați.
Așadar, o eventuală prioritizare a obiectivelor trebuie să pună pe primul loc Unirea, care va permite și realizarea celorlalte deziderate. În conjunctura actuală, lupta reală împotriva mafiei este posibilă doar în spațiile care sunt parte a lumii occidentale, iar cea mai rapidă și eficientă metodă de aderare a R. Moldova la Occident este Unirea cu România. Rămânerea noastră în zona gri, sub o puternică influență a laboratoarelor ideologice ale Kremlinului, este sinonimă cu perpetuarea regimului oligarhic.
Forțele naționale trebuie să se impună în fața diversioniștilor
În loc de concluzii. În perspectiva alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, mișcarea antioligarhică din R. Moldova trebuie să parcurgă o etapă esențială – cea a clarificării identitare și a unei poziționări geopolitice fără echivoc, în favoarea unui parcurs proeuropean, pro-NATO și proromânesc. Forțele naționale din interiorul mișcării trebuie să se impună în fața diversioniștilor de tot soiul și să reafirme caracterul național și occidental al mișcării antisistem. Revenirea la valorile românești ale fiilor risipitori ai unionismului va fi singura în măsură să contribuie la crearea unei alianțe largi cu unioniștii, care să stăvilească instaurarea definitivă a statului capturat de mafie. Doar în astfel de condiții vom putea spera, în sfârșit, la o multașteptată primăvară românească la Chișinău.
Este și o boală, și un blestem al curentelor care devin importante, să atragă în sânul lor tot felul de profitori și nemernici, aflați în misiune permanentă de apărare a intereselor străine acestui neam. Anume ei aruncă astăzi mișcarea antioligarhică într-o criză perpetuă de inspirație, refuzând și sabotând din interior orice tentativă de clarificare identitară și geopolitică. Ei nu sunt foarte numeroși în sânul mișcării, dar sunt guralivi, știu cum să fie prezenți în permanență în spațiul public și să-i marginalizeze sau să-i manipuleze pe colegii lor proromâni.
Dorin Dușciac
Paris, Franța
