Fostul șef al SPPS a primit o indemnizație de 692.000 de lei la plecarea din funcție

Fostul director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Vasile Popa, a beneficiat de o indemnizație de 692.000 de lei la eliberarea din funcție, potrivit declarației de avere și interese personale depuse de soția sa, Zinaida Popa, președinta fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău.
Declarația de avere arată că, în 2025, Popa a obținut de la SPPS peste 785.000 de lei din salariu și compensații aferente concediilor.
Întrebat despre indemnizația primită la plecarea din funcție, fostul șef al SPPS a explicat că suma este formată din mai multe componente. Potrivit acestuia, aproximativ 200.000 de lei reprezintă compensația pentru concediile nefolosite, iar restul banilor provin din recalcularea unor drepturi salariale.
Vasile Popa a precizat că a activat în cadrul SPPS până în anul 2013, după care a revenit în instituție în 2020 și și-a încheiat activitatea în 2025.
Fostul director a declarat că, la plecarea din serviciu în 2013, a beneficiat de o indemnizație calculată în baza a 15 salarii. Ulterior, la eliberarea din funcție în 2025, i-ar fi fost efectuat un recalcul al acelei plăți, la care s-ar fi adăugat încă cinci salarii.
Vasile Popa a condus Serviciul de Protecție și Pază de Stat în perioada 2023-2025.