CEC a înregistrat grupul de inițiativă pentru amalgamarea voluntară a satului Sofia

Locuitorii satului Sofia din raionul Hâncești urmează să fie consultați cu privire la inițierea procesului de amalgamare voluntară cu șase localități din raion. Comisia Electorală Centrală a aprobat cererea de înregistrare a grupului de inițiativă care urmează să colecteze semnăturile necesare pentru organizarea consultării publice.
Decizia a fost aprobată la ședința din 17 august cu cinci voturi pentru, trei voturi împotrivă și o abținere. Grupul de inițiativă format din 22 de persoane va colecta semnături pentru susținerea amalgamării localității cu Lăpușna, Bălceana, Boghiceni, Pervomaiscoe, Pașcani și Secăreni.
Pentru inițierea procesului, membrii grupului trebuie să colecteze 109 semnături, reprezentând 10% din numărul alegătorilor cu drept de vot domiciliați în localitate.
Parlamentul a aprobat la sfârșitul lunii iulie prelungirea termenului-limită pentru amalgamarea voluntară până pe 31 august. Începând cu 1 septembrie, noi procese de amalgamare voluntară nu vor mai putea fi inițiate până la primul tur al alegerilor locale generale din 2027.