Politică

Curtea de Apel amână pentru miercuri ședința în dosarul lui Plahotniuc

Ședința de judecată de la Curtea de Apel în dosarul „Frauda bancară”, în care este condamnat Vlad Plahotniuc, a fost amânată pentru miercuri, la ora 13:00. La ședința de astăzi s-au prezentat atât procurorii, cât și avocații. Inculpatul Vlad Plahotniuc a fost prezent prin videoconferință.

Ședința nu a avut loc însă pentru că nu s-au prezentat părțile interesate – reprezentantul Ministerului Finanțelor și ceilalți apelanți, agenții economici ale căror bunuri au fost vizate în dosar. Instanța a decis astfel amânarea ședinței până miercuri, 26 august, la ora 13:00.

De mențioant că o alertă cu bombă a fost înregistrată astăzi la Curtea de Apel Centru, unde la ora 10:00 urma să înceapă prima ședință de judecată în dosarul penal în care Vlad Plahotniuc a fost condamnat. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate.

La fața locului au fost mobilizate serviciile specializate, care verifică informația și întreprind măsurile necesare pentru asigurarea securității persoanelor din zonă.

Purtătoarea de cuvânt a instanței de apel, Adelina Roșca, a precizat că, deocamdată, nu se știe dacă ședința va fi amânată sau reprogramată pentru o altă oră, decizia urmând să fie luată în funcție de rezultatele verificărilor efectuate de serviciile specializate.

În dosarul „Frauda bancară”, Vlad Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Sentința a fost contestată atât de procurori, care cer majorarea pedepsei, cât și de apărare, care susține că decizia este ilegală și nu se bazează pe probe solide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *