Ce spune polițistul care a scris amenda post-mortem pe numele Ludmilei Vartic

Polițistul acuzat că i-ar fi aplicat o amendă post-mortem Ludmilei Vartic, la rugămintea soțului acesteia, pledează nevinovat. Declarațiile au fost oferite pentru Unimedia.info.
„Nu pot oferi pentru moment careva informații”, a spus Adrian Procopii, transmite unimedia.info.
Ședința va avea loc la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Adrian Procopii este cercetat penal de „confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false”.
Pe 11 august, Dumitru Vartic s-a prezentat în fața instanței în dosarul privind falsificarea amenzii pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră, aplicată post-mortem pe numele soției sale, Ludmila Vartic. Acesta și-a recunoscut vina.
„Noi am examinat dosarul care a fost expediat în judecată doar pe aspectul de confecționare și folosire a documentelor oficiale”, a declarat procurorul de caz pentru Unimedia.
Întrebat de jurnaliști, dacă polițistul ar fi întreprins aceste acțiuni contra plată, Dumitru Vartic a răspuns: „Sub nicio formă. Doar l-am rugat dacă putea să scrie pe altcineva amenda respectivă, punctele de penalizare… Mai aveam o scrisoare și voiam să îmi păstrez punctele de penalizare, luând în considerare că soția mea, în acea perioadă, nu conducea mașina.”
Pe 3 august, fostul polițist acuzat că a întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele Ludmilei Vartic, decedată în dimineața zilei în care a fost aplicată sancțiunea, a fost trimis în judecată.
În ziua în care Ludmila Vartic a decedat, soțul său, Dumitru, ar fi încălcat regulile de circulație, iar poliția ar fi întocmit procesul verbal pe numele ei, la cererea lui. „O încălcare a procedurii legale care impune ca faptele să fie atribuite corect autorului”, a declarat avocata Gașițoi.
Procuratura Generală și Poliția a oferit mai multe detalii legate de procesul verbal întocmit pe Ludmila Vartic pe data de 3 martie, când aceasta era deja decedată. Potrivit informațiilor, încălcarea a fost comisă de Dumitru Vartic în dimineața de 3 martie, în jurul orei 9, totuși contravenția a fost pusă pe numele educatoarei, pe care a fost pusă și o semnătură „imitată”.
Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Râșcani al Capitalei.
Ca acest politist este un marlan si un escroc nu incape indoiala! Mai este si un infantil cand zice ca nu-i vinovat, incalcand cu buna seama legea, pe cand primeste salariu de la contribuabilii statului anume pentru a proteja legea!
Ce sa mai asteptam de la astfel de politist, cand chiar unul dintre capii raionului Hancesti se comporta tot ca un marlan si escroc? Nu vorbesc inaintea organelor abilitate daca e vinovat sau nu de moartea Ludmilei, sa asteptam hotararea definitiva a organelor judecatoresti.