Social

Sfârșit tragic la Vulcănești: Un bărbat ar fi fost atacat mortal de propriul câine

Un bărbat de 58 de ani din Vulcănești a fost găsit fără viață în curtea propriei gospodării. Potrivit informațiilor preliminare, victima ar fi fost atacată și sfâșiată de câinele său de rasă Alabai.

Sora bărbatului a solicitat ieri, 11 octombrie, ajutorul Poliției, după ce acesta nu mai răspundea la apelurile telefonice. Un vecin s-a deplasat la domiciliul acestuia, unde l-a depistat decedat, cu multiple leziuni provocate de mușcăturile unui câine.

„În apropiere se afla un câine de rasă Alabai, care îi aparținea bărbatului. Potrivit circumstanțelor preliminare, victima ar fi fost atacată și sfâșiată de animal”, au precizat oamenii legii.

În cele din urmă, cadavrul a fost transportat la expertiza medico-legală, pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.

Polițiștii au inițiat un proces penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *