Marea Britanie: Un bărbat a ajuns la spital după mușcătura celui mai veninos păianjen

Un britanic în vârstă de 73 de ani a ajuns la spital după ce a fost mușcat de o văduvă falsă nobilă, considerată cel mai veninos păianjen cunoscut din Marea Britanie. Piciorul bărbatului s-a umflat puternic, iar acesta a descris durerea drept „cel mai dureros lucru” pe care l-a trăit vreodată.
Incidentul s-a produs pe 16 septembrie, în timp ce pensionarul făcea lucrări de renovare în casa regretatei sale mame. Bărbatul se afla în pod și a simțit o înțepătură în partea din spate a piciorului stâng după ce a ridicat o pătură de pe podea.
Cu câteva ore înainte, observase un păianjen maro, de dimensiune medie, urcând pe un perete, însă a presupus că este o specie obișnuită și nu i-a acordat atenție.
Inițial, nici înțepătura nu l-a îngrijorat. A doua zi însă, piciorul său se umflase cu aproximativ 38 de centimetri, iar durerile deveniseră tot mai puternice.
„A doua zi am simțit o oarecare durere la mers, dar mi-am continuat planurile și am mers la două evenimente pentru veterani. Dar când am ajuns acasă, aveam dureri considerabile și piciorul mi se umflase. Am crezut că o să explodeze”, a povestit bărbatul.
După ce a mers la medicul de familie, acesta a fost trimis la spital. Ulterior, medicii au stabilit că fusese mușcat de o văduvă falsă. Pensionarul a petrecut 18 zile internat pentru recuperare.
„A fost incredibil de înfricoșător când am aflat vestea de la medici”, a spus acesta.
Veninul i-a afectat grav piciorul, iar bărbatul a fost nevoit să folosească un scaun cu rotile timp de aproape o lună.
„Durerea era uneori insuportabilă. I-aș da nota nouă din zece. Cel mai dureros lucru pe care l-am trăit vreodată. Am vrut să țip, dar a trebuit să mă abțin”, a mărturisit pensionarul.
Văduva falsă nobilă este un păianjen veninos, însă nu este considerată în mod obișnuit un pericol major pentru oameni. Specia ar fi ajuns în Marea Britanie la sfârșitul secolului al XIX-lea, în lăzi cu fructe aduse din Insulele Canare.
Până în prezent, în Marea Britanie nu a fost înregistrat niciun deces provocat de mușcătura acestui păianjen. Specialiștii spun că văduvele false nu sunt, în general, agresive față de oameni.