Soroca: O femeie ar fi murit în timp ce aștepta să depună cererea pentru compensații

O femeie din Soroca ar fi decedat după ce ar fi stat mai multe ore la coadă pentru a depune o cerere de acordare a compensațiilor la energie. Informația a fost făcută publică de deputata Partidului Socialiștilor, Aliona Pilipețcaia.
Deputata a publicat o postare pe rețelele sociale în care a criticat modul în care este organizată primirea cererilor pentru compensații și a cerut instituțiilor responsabile să verifice situația.
Pilipețcaia a precizat că nu se pronunță asupra cauzelor decesului, menționând că acestea trebuie stabilite de specialiști.
Totodată, parlamentara a întrebat de ce persoanele în vârstă și cele cu venituri mici ar trebui să aștepte ore întregi pentru a solicita sprijinul statului și de ce nu ar fi fost create condiții adecvate pentru cetățenii care nu pot depune cererile online.
„Oamenii se tem că vor rămâne fără compensații, se tem că nu vor reuși să depună cererile la timp, se tem că nu vor avea din ce să supraviețuiască”, a scris deputata.
Aceasta s-a adresat Ministerului Muncii și instituțiilor responsabile, solicitând verificarea modului în care este organizată primirea cetățenilor, precum și asigurarea unor condiții decente și a unor alternative pentru depunerea cererilor fără așteptări îndelungate.
Poliția ne-a confirmat că acest caz a avut loc. „Cu referire la cazul menționat, precizăm că poliția a fost informată despre decesul femeii”, ne-a spus ofițerul de presă al IP Soroca.



