1 APRILIE: De unde vine tradiția păcălelilor
Sărbătorită întâi pe continentul european, Ziua Păcălelilor a migrat ulterior peste Ocean și apoi pe întreg globul. Deși originile acestei zile sunt încă subiect de dispută, istoricii consideră că obiceiul farselor de 1 aprilie reprezintă o împletire de obiceiuri populare specifice fiecărei țări cu legende străvechi și ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou și a primăverii.
Unii istorici consideră că originea acestei zile este în strânsă legătură cu schimbarea calendarului. Astfel, în calendarul iulian Anul Nou era sărbătorit pe 1 aprilie, și nu pe 1 ianuarie, ca în prezent. De aceea, după trecerea la calendarul gregorian, în 1582, oamenii au avut probleme cu sărbătorirea noului an pe 1 ianuarie, iar cei care se ghidau după vechiul calendar au fost numiți "nebuni de aprilie". Odată cu trecerea timpului, felicitările de Anul Nou trimise pe 1 aprilie au început să fie considerate farse și erau însoțite de cadouri hazlii.
Iar în Franţa, unde Ziua Păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în sec. XVI, cel care cădea victimă unei păcăleli a fost numit "poisson d’ Avril" (peşte de aprilie). Conform tradiției, trebuia să poarte, toată ziua, o hârtie pe spate, fie în formă de pește, fie cu un pește desenat.
În Anglia, ziua de 1 aprilie este sărbătorită de fapt timp de două zile, iar cel păcălit este denumit "noddy" și trebuie să poarte o coadă. În timp ce în Scoția, celui păcălit i se spune "April cuckoo" (cuc de aprilie).
Spaniolii le spun celor păcăliți de 1 aprilie "nătărăi", iar în Japonia ziua de 1 aprilie este sărbătorită drept "Ziua păpușilor" sau "Ziua bucuriei celor mici", cărora le oferă păpuși cadou.
În Peru, Mexic și Columbia, Ziua Păcălelilor este sărbătorită pe 28 decembrie, sub numele de "Ziua celor naivi", iar în Iran și unele zone din India, Ziua Păcălelilor este cea de-a 13-a zi a Anului Nou.
La noi în țară, păcălelile de 1 aprilie au început să fie practicate în secolul al XIX-lea.
Sursa: EVZ.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!