În aceeași zi, am văzut pe un portal media o știre cu titlul: „Elevilor, care nu vor susține examenele de absolvire, le va fi interzis să părăsească R. Moldova”. A doua zi, același site anunța că știrea precedentă a fost doar o farsă și că, în fiecare an, de 1 aprilie, se fac astfel de glume despre BAC, pentru a-i responsabiliza pe elevi.
Glumele astea sunt floare la ureche, pe lângă zecile sau sutele de mii, care se fac în prima zi a lunii aprilie în toată R. Moldova și România. ȚARA se rupe de râs în hohote, trecând sub uitare alte evenimente care au avut loc în aceeași zi… Alte evenimente care nu ar trebui uitate în niciun caz.
Tot pe 1 aprilie, în anul 1941, la Fântâna Albă, aproximativ 10 000 de români doreau să traverseze granița din Ucraina sovietică în România. S-a întâmplat după ce se zvonea în Nordul Bucovinei, precum că trupele sovietice ar fi permis trecerea graniței. Dar nu a fost să fie… Sovieticii doar au vrut să vadă cine sunt patrioții adevărați ai Uniunii Sovietice și câți dintre români vor încerca să treacă Prutul. Însă la doar trei kilometri de Prut, bolșevicii îi așteptau gata să tragă. I-au ucis ca pe niște câini, unul câte unul, după cum stăteau în rând și cântau imnuri patriotice. Mureau pentru țară și libertate. Apoi i-au aruncat ca pe niște animale în mai multe gropi comune. Martorii supraviețuitori mărturisesc că s-a zguduit pământul în zonă, timp de două zile și nopți, din momentul în care morții au fost aruncați în groapă.
Astăzi, toți cunosc despre ziua glumelor, dar, din păcate, puțini au aflat despre masacrul de la Fântâna Albă, care a lăsat în memoria românilor o groaznică amintire despre acei 3000 de români, omorâți dintr-o lovitură de trupele sovietice. Petru Huțan, unul dintre supraviețuitori, a povestit presei despre tragedia de la Fântâna Albă: „Când coloana s-a îndreptat către frontieră, a venit o subunitate de cavalerie, un pluton de călăreţi – calmuci sau gruzini. Aceştia s-au împărţit în două, o parte spre stânga şi o parte spre dreapta, fără să zică nimic. Deodată s-a tras o salvă de gloanţe de mitralieră automată, de ne-au piuit deasupra capului gloanţele. Tata îmi spune să stau, să nu mai înaintăm. Noi am stat acolo, că spre noi nu trăgeau, deoarece la început au luat la ţintă capul coloanei. Au început să se vaiete oamenii, copiii strigau că au fost împuşcaţi, iar noi ne-am despărţit de coloană şi am mers înapoi la Siret. Când oamenii ieșeau pe câmp, ăștia îi împușcau. Îi vânau ca pe iepuri. Am mers pe marginea râului, până am dat de un pârâu, care ducea în gospodăria noastră. Când am ajuns acasă, mama, fratele şi bunica stăteau şi aşteptau. Ei ştiau ce s-a întâmplat, dar nu ştiau dacă noi am ajuns până la frontieră sau dacă suntem împuşcaţi. Pe 13 iunie au început deportările…”
Într-adevăr, după masacrul de la Fântâna Albă, pe 12 și 13 iunie 1941, a început primul val de deportări, îndreptate contra tuturor românilor, care nu voiau să se supună terorii sovietice. Îndeosebi, preoții și intelectualii au fost huiduiți și duși în Siberia, acolo unde îi așteptau foametea, frigul și disperarea.
Am scris acest text marți, 2 aprilie 2019, când tot internetul încă era plin de glume și farse, unele chiar foarte porcoase, să am iertare. Autorii acestor texte erau frații noștri, românii de pe ambele maluri ale Prutului… Bravo, dragi concetățeni! Lăsați bolșevicii să fluiere și să se distreze, iar noi să ne prindem mână de mână într-o horă frățească și să ne povestim bancuri la un pahar cu vin. Doar așa-i românul, când se veselește! vorba poporului.
