Actualitate

10 TV este mai mult decât o televiziune

Alexei Busuioc, primar de Capaclia, r-nul Cantemir
Spre fericire, în satul nostru se privește 10 TV. Avem un cablist de televiziune digitală în localitate care ne oferă posibilitatea să avem în case postul 10 TV. El este pe butonul 29. Poate nu chiar atât de mult cum se privesc alte posturi de televiziune, dar este ceva care îi interesează pe cetățeni. Oamenii urmăresc acele emisiuni unde vin personalități cunoscute ca Maia Sandu și alte nume notorii care vorbesc despre problemele din țară și soluțiile acestora. Marea majoritate totuși se uită la 10 TV. Noi nu trebuie să uităm că 10 TV este un canal prounionist, dar lumea încă nu este gata să asculte chiar tot. Întâlnim oameni care sunt încă frustrați un pic despre Unire. Oamenii știu deja să deosebească partea negativă de cea pozitivă dintr-o realitate. Moderatorii televiziunii sunt bravo. Au valori și idealuri referitor la Unire și se vede că sunt gata de luptă în acest sens. Am vrea să urmărim mai multe filme românești. Totodată, vrem să fie retransmise masiv diverse talk-show-uri din România. Vrem discuții cât mai multe din domeniul politic românesc. Piața politică românească trebuie să o aducem prin 10 TV în Republica Moldova. Mai este un canal românesc, TVR-ul, dar el este diferit, deși ar trebui să fie același lucru, dar nu este. 10 TV are ceva aparte.

Valentina Covcaliuc, s. Cișmea, r-nul Orhei
Mă uit rar la televizor. Dar mă strădui să urmăresc știrile în fiecare zi. Parcă sunt mai adevărate în comparație cu știrile de la alte posturi. Vrem să vedem mai multe emisiuni de divertisment și la 10 TV. Dar ne place echipa tânără pe care o vedem seară de seară și le dorim toate bune ca să aibă sănătate, să ne aducă numai vești bune în casă.

Alexandru Nicolaev, s. Cișmea, r-nul Orhei
Seară de seară urmăresc știrile la postul de televiziune 10 TV. El este diferit de alte posturi de televiziune. Pe mine mă interesează doar știrile. Când ajung seara de la serviciu, vreau să știu ce s-a întâmplat în țară.

Ivan Negrușa, Chișinău
Urmăresc în direct pe internet postul de televiziune 10 TV. La operatorul, care prestează acasă canalele TV, nu arată televiziunea, dar o privesc online.

Privim emisiunile „Sfatul Țării” și „Cod Galben” unde aflăm părerile oamenilor despre problemele reale ale oamenilor, iar de multe ori vin oameni care chiar oferă soluții la acestea. Urmăresc emisiunile, fiindcă sunt despre Unire și eu sunt unionist. Ne-am dori să vedem mai multe emisiuni despre România. La 10 TV, când am timp, urmăresc câte un documentar și alte emisiuni, care mi se par foarte interesante și pe care trebuie să le vadă cât mai multă lume.

Elena Strunilă, Chișinău
M-am bucurat enorm de mult când pe piața noastră media a mai apărut un canal TV. Astfel, oamenii au mai multă diversitate în alegerea ce canal să urmărească. Acasă urmărim foarte multe știri, dar nu le scăpăm pe acelea de la 10 TV. Împreună cu familia ne place să vizionăm filmele vechi românești. Când eram mici, le priveam cu mare interes, fiindcă erau unicele în limba română. Acum, împreună cu copiii, ne uităm și studiem chiar istoria de la televizor. Cred că aceste filme copiii trebuie neapărat să le vadă, fiindcă este istorie vie! 10 TV este mai mult decât o televiziune pentru familia noastră. Este un timp petrecut util.

Viorel Buzdugan, Chișinău

Destul de des urmăresc postul de televiziune 10 TV. De cele mai multe ori vizionez filmele documentare, care mi se par foarte interesante, mai ales cele din România. Pentru basarabenii noștri merită să fie arătat tot ce este mai frumos despre România și cât mai mult. La emisiunile politice nu mă uit. Îmi doresc să văd cât mai multe emisiuni din diverse domenii, dar mai mult ar trebui să fie emisiuni din cultură veritabilă fără chiciuri.

Postul de televiziune 10 TV poate fi urmărit în rețelele Moldtelecom pe poziția 29, și Starnet pe poziția 36. La fel puteți urmări emisiunile și știrile pe site-ul privesc.eu fie în direct, fie la compartimentul arhivă.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *