11 morți și zeci de răniți într-un atac pe un poligon din Rusia unde se antrena „carnea de tun” pentru răboiul din Ucraina
Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite, sâmbătă, la un poligon rusesc din regiunea Belgorod, când doi soldați au deschis focul asupra unui grup de mobilizați care se pregăteau să lupte în Ucraina, a anunțat agenția de presă pro-Kremlin RIA.
Incidentul mortal este doar cel mai recent dintr-o serie de eșecuri importante pentru forțele Moscovei de la invazia din 24 februarie.
RIA, citând ministerul apărării, a declarat că cei doi atacatori au fost împușcați după atacul din regiunea de sud-vest a Belgorod, care se învecinează cu Ucraina.
Potrivit sursei citate, cei doi ar fi cetățeni dintr-o fostă republică sovietică, dar nu au fost date alte detalii.
„În timpul unei sesiuni de antrenament cu armele de foc la care participau persoane care și-au exprimat în mod voluntar dorința de a participa la operațiunea militară specială (împotriva Ucrainei), teroriștii au deschis focul cu arme de calibru mic asupra personalului unității”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării, citat de RIA.
„În urma atacului, 11 persoane au fost rănite mortal. Alte 15 persoane cu răni de diferite grade de severitate au fost duse la o unitate medicală”, se arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!