12 RAFINĂRII controlate de teroriștii Statului Islamic în estul Siriei au fost BOMBARDATE

"Armata americană a efectuat cu partenerii săi arabi noi atacuri contra teroriştilor din cadrul grupării Stat Islamic, în Siria", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby într-un comunicat.
Această coaliţie a vizat pentru prima dată instalaţii petroliere, cu scopul de a elimina principala sursă de finanţare a jihadiştilor.
Cele 12 rafinării produc între 300 şi 500 barili de petrol pe zi, fapt ce aduce jihadiştilor un câştig de două milioane de dolari, potrivit comandamentului american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală(CENTCOM).
Statele Unite au anunţat anterior că peste 40 de ţări vor participa, într-un fel sau altul, la coaliţia împotriva jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic.
Marţi, 23 septembrie, avioane militare din Statele Unite, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Bahrain şi Qatar au efectuat raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale grupului terorist sunnit Stat Islamic şi ale unei celule Al-Qaida, Khorasan, mai arată Mediafax.
Menționăm că, grupul terorist sunnit Stat Islamic (SI) ocupă vaste regiuni din nord-vestul Irakului şi din sud-estul Siriei, unde a proclamat un "califat islamic". Organizaţia teroristă a executat prin decapitare doi cetăţeni americani, un britanic şi un francez.
sursa: romanialibera.ro