(14 decembrie 1467) Armata lui Ştefan cel Mare dă foc oraşului Baia (Moldova) şi atacă invadatorii unguri. Zeci de boieri trași în țeapă pentru trădare
Campania ungară la est de Carpaţi a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tron şi pentru readucerea Moldovei în sfera de influenţă ungară. Regele ungar Matei Corvin, atacă cu un efectiv de 25.000 oameni, armată mai bine echipată decît cea a lui Ştefan, precum şi dotată cu artilerie, inclusiv de asediu. Pînă la Bătălia de la Baia, Şefan cel Mare a adopta o strategie defensivă permiţînd ungurilor să înainteze. Ştefan-Vodă a atacat Baia dîndu-i în prealabil foc, avînd loc lupte crîncene stradale nocturne (o strategie nouă pentru acea perioadă) soldate cu mari pierderi omeneşti pe ambele părţi (după sursele ungare Ştefan a pierdut mai mult de jumătate din efectivul armatei). Totuşi trebuie menţionat că o parte din armată lui Ştefan cel Mare nu a atacat, precum era convenit – trădare care l-ar fi putut costa pe domnitor victoria şi chiar viaţa. Defecţiunea era expresia nemulţumirii unei părţi a marii boierimi faţă de politica lui Ştefan. După bătălie, Ştefan cel Mare a omorît 24 mari boieri trădători printre care şi pe vornicul Crasneş, alţi 40 boieri de rang inferior fiind traşi în ţeapă.
După bătălia de la Baia, regele ungar Matei Corvin (rănit în luptă) dispune retragerea armatei. Încheiată cu mari pierderi umane şi pentru unguri, Bătălia de la Baia a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţa armelor suzeranitatea asupra Ţării Moldovei.
(Bătălia de la Baia, 1467, în dreapta cu galben steagul Armatei lui Ștefan cel Mare)
Sursa: ISTORIA.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!