14 polițiști și 13 protestatari au fost condamnați după evenimentele din 7 aprilie
Până acum, 14 poliţişti şi 13 protestatari au fost condamnaţi.
În privinţa persoanelor care au participat activ la dezordinile în masă au fost pornite 102 cauze penale, 31 dintre acestea au fost expediate în judecată. Urmărirea penală a fost încetată în 68 de cauze penale, în privinţa a 178 de persoane, inclusiv pe motiv de împăcare a învinuiţilor cu reprezentanţii statului.
Pentru comiterea infracţiunilor de dezordini în masă şi jafuri, instanţele de judecată au pronunţat 18 sentinţe. Au fost condamnate 13 persoane în opt cauze penale, o persoană a fost achitată şi a încetat procesul penal în nouă cazuri în privinţa 13 persoane.
Totodată, procurorii cercetează şi infracţiunile săvârşite de reprezentanţii autorităţilor publice contra protestatarilor şi altor persoane, catalogate ca exces de putere, tortură, comise după evenimentele din aprilie 2009. Din numărul total al plângerilor, în 71 cazuri au fost pornite cauze penale (42 – tortură, 19 – exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, 10 – alte categorii de infracţiuni). La solicitarea procurorilor au fost suspendaţi provizoriu din funcţie 14 colaboratori ai MAI. În acest moment, această măsură procesuală de constrângere a rămas a fi aplicată în privinţa a nouă inculpaţi, deoarece la contestarea aplicării acesteia instanţele de judecată au satisfăcut plângerile a cinci învinuiţi. În restul cazurilor, urmărirea penală fie a fost încetată din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor, fie a fost suspendată pe motiv că nu a fost posibil de stabilit identitatea persoanelor care au acţionat ilegal, fiind cu cagule pe cap.
Instanţele de judecată au condamnat 14 poliţişti și au achitat alți 20. În privinţa unui poliţist, procesul penal a fost încetat cu tragerea la răspundere contravenţională.
În acest an, pe 7 aprilie se împlinesc 4 ani de când la Chişinău au avut loc ample acţiuni de protest ale tinerilor împotriva victoriei PCRM în alegerile
parlamentare din 5 aprilie 2009. În urma revoltelor, clădirile Parlamentului şi a Preşedinţiei au fost devastate, iar o persoană a decedat.
Timpul.md via IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!