15 ani de implementare și dezvoltare a educației incluzive în Moldova
Acesta este un moment de bilanț și noi planuri ce ține de implimentarea și dezvoltarea educației incluzive în Rep. Moldova.
Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei (APSCF) încheie activităţile dedicate „Săptămânii Globale pentru Acțiune 2015” prin prezentarea publică a unui set de concluzii și recomandări pentru dezvoltarea și implementarea obiectivelor EDUCAȚIE pentru TOȚI, concept ce incorporează și educația incluzivă.
„Educația este un drept și un bun al fiecăruia. Sperăm să fie la aceeași calitate în zona rurală sau urbană, fie ca merg la școli sau licee cu diferite bugete, fie ca sunt copii cu dezvoltare tipică sau au cerințe educaționale care pot să o depășească cu ajutorul școlii”, a spus Liliana Rotaru, director CCF(Copil, Comunitate, Familie).
„Unul dintre obiectivele stabilite la conferința din 2000 a fost accesul liber la educație pentru fete. Chiar astăzi, în multe țări din lume Africa sau țările arabe, fetele au un acces limitat la educație. S-au făcut niște calcule la nivel global, care au arătat că dacă se va continua cu același dinamism și viteză cum a fost până acum vom ajunge la acest obiectiv în anul 2086. Doar atunci vom putea spune că fetele în toată lumea au acces la educație. Trebuie să oferim o altă viteză și dinamică educației”, a conchis Liliana Rotaru.
Mihai Paiu, doctor în pedagogie la USM a afirmat că „astăzi în Rep. Moldova și nu numai sistemul de învățământ se află în fața unor provocări locale și cele globale. Vorbind de un declin demografică de vârstă școlară, care are un impact negativ asupra dezvoltării țării. Astăzi societatea înaintează cu cerințe noi față de educație, societatea vrea un sistem de învățământ racordat la necesitățile societății dar și ale fiecărei persoane în parte. Am constatat existența unor discrepanțe de aproape 30% în ceea ce privește accesul la educație preșcolară a copiilor în funcție de mediu – copiii din mediu rural au o rată de înrolare în învățământul preșcolar de peste 69%, pe când copiii din mediu urban – de peste 99%. Am constatat faptul că Moldova a depășit obiectivul propus de 78% pentru înrolarea copiilor de 3-6 ani, atingând în 2012 rata de 82%, totodată, constatăm că în contextul pregătirii obligatorii pentru școală a copiilor de 6-7 ani încă suntem departe de ținta de 98%; doar puțin peste 93% de copii sunt înrolați în asemenea programe”, a afirmat specialistul.
Dincolo de politici și proiecte se află copii, care percep școala diferit, dar cu toții își doresc să învețe într-un mediu cât mai prietenos, familiar și desigur incluziv, acest lucru reiese din discuția cu 6 adolescenți născuți în anul 2000 care și-au împărtășit experiențele educaționale.
Mihaela, spune că: „Școala pentru mine e un loc în care îți faci prieteni, înveți și comunici. Îmi plac profesorii noștri și faptul că avem în școală copii cu necesități speciale, acest lucru ne face să îi ajutăm, înțelegem și acceptăm” iar Sergiu, copil cu Cerințe Educaționale Speciale, completează: „Văd școala ca pe propria comoară peste 15 ani, pentru că aici copiii învață să aibă mai multe cunoştinţe, răbdare și să devină oameni de succes.”
Cele 6 imagini grafice care conțin experiențele educaționale ale adolescenților vor fi plasate pe site-urile de profil și distribuite în școli, presă , ONG-uri, etc.
În ultimii ani țara noastră a făcut pași siguri în direcția reformării sistemului educațional și primele rezultate sunt deja evidente. Din perspectiva Educației pentru Toți, putem menționa aprobarea unor acte normative, dezvoltarea structurilor și serviciilor de suport, dar și finanțarea procesului, fapt care a rezultat în creșterea numărului de copii cu Cerințe Educaționale Speciale în școlile comunitare și continuarea reformei sistemului rezidențial și special de îngrijire și educare a copiilor, consultarea și parteneriatele cu societatea civilă, inclusiv în acest proiect.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!