Actualitate

15 cetățeni români care se aflau ca turiști în Egipt au fost repatriați

Potrivit unui comunicat aeronava a aterizat pe Aeroportul Otopeni în cursul dimineții de luni.

"Celula de criză activată de ministrul Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadei României la Cairo a continuat acordarea de asistență și protecție consulară în procesul de repatriere a turiștilor români, asistându-i în cadrul procedurilor și formalităților specifice. Totodată, misiunea diplomatică română a menținut legătura permanentă cu grupul cetățenilor români și a monitorizat întreaga deplasare a acestora pe traseul Egipt — Amman — Istanbul — București, asigurându-se că aceasta se desfășoară în condiții de siguranță", adaugă MAE.

Instituția amintește că, pe 7 noiembrie, au fost repatriați 140 de cetățeni care se aflau în stațiunile Sharm El Sheikh și Hurghada din Egipt, astfel încât până în acest moment au fost repatriați în total 155 de cetățeni români aflați în scop turistic în Egipt.

"La nivelul misiunii diplomatice române din Cairo nu mai există, deocamdată, solicitări de asistență în vederea repatrierii din partea altor cetățeni români", precizează MAE.

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *