Actualitate

16 colaboratori vamali cercetați disciplinar pentru activitate iresponsabilă

Astăzi, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie i-a convocat în ședință pe şefii de birouri şi posturi vamale pentru a discuta cu aceștia despre rezultatele evaluării activităţii postului vamal Otaci, dar şi a auditului intern la Biroul Vamal Ungheni.

Printre cele mai stringente probleme care au fost identificate s-a numărat lipsa infrastructurii și deficitul de personal, precum și pregătirea insuficientă a acestuia.

Vitalie Vrabie a menționat că carențele depistate sunt specifice tuturor posturilor vamale, motiv pentru care recomandările reflectate de raportori necesită a fi aplicate de către toate subdiviziunile.

Referitor la încălcările aferente activității personalului postului vamal, Directorul General al Vămii a dispus inițierea unei anchete de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite circumstanțele admiterii acestor deficiențe și aplicate sancțiunile corespunzătoare.

”În dependență de gravitatea respectivelor încălcări, sancțiunile disciplinare vor varia de la retrogradare până la eliberarea din serviciu”, a precizat Vitalie Vrabie.
Totodată, el a dispus organizarea săptămânală a unor vizite în teritoriu a factorilor de decizie din cadrul Aparatului Central, care se vor deplasa în posturile vamale pentru a inspecta activitatea acestor entități, dar și pentru a oferi consultațiile de rigoare.

”Nu vom mai admite producerea unor asemenea fenomene care prejudiciază iremediabil volumul acumulărilor la bugetul de stat, fapt pentru care trebuie să ne asumăm responsabilitatea asigurării unor colectări integrale și corecte a drepturilor de import.”, a conchis șeful Vămii. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *