Istorie

17 septembrie în istorie / 1939: Armata „eliberatoare” sovietică a invadat Polonia dinspre est la 16 zile după ce aliații lor – fasciștii lui Hitler au atacat-o din vest

Invazia sovietică a Poloniei din 1939 a fost o operațiune militară sovietică care a fost declanșată fără nicio declarație oficială de război la 17 septembrie 1939, în timpul primelor etape al celui de-Al Doilea Război Mondial. La șaisprezece zile de la invadarea Poloniei de către Germania Nazistă din partea de vest, Uniunea Sovietică a acționat la rândul ei din partea de est. Invazia a luat sfârșit la 6 octombrie 1939 cu împărțirea și anexarea totală a celei de-a Doua Republici Poloneze de către Germania și Uniunea Sovietică.

La începutul anului 1939, Uniunea Sovietică a participat la negocieri cu Regatul Unit, Franța, Polonia și România pentru a forma o alianță împotriva Germaniei Naziste. Negocierile au eșuat când Uniunea Sovietică a insistat ca Polonia și România să ofere drepturi de trece a trupelor sovietice prin teritoriul lor ca parte dintr-un acord de securitate colectivă. Eșecul acestor negocieri a determinat Uniunea Sovietică să încheie Pactul Molotov-Ribbentrop cu Germania Nazistă la 23 august; acesta a fost un pact de neagresiune care conținea un protocol secret de a împărți Europa de Nord și de Est în sferele de influență germană și sovietică.

La o săptămână de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, forțele germane au invadat Polonia din nord, sud și vest. Forțele poloneze s-au retras în sud est unde au pregătit o mare defensivă a Capului de pod român și au așteptat sprijin și ajutor din partea britanicilor și francezilor. Armata Roșie sovietică a invadat Kresy conform protocolului secret la 17 septembrie. Guvernul sovietic a anunțat că intervenise pentru a-i apăra pe ucraineni și pe belaruși care locuiau în părțile estice ale Poloniei, deoarece statul polonez se prăbușise în fața atacului Germaniei Naziste și nu mai putea oferi siguranță cetățenilor săi. Înfruntând un al doilea front, guvernul polonez a realizat că apărarea Capului de pod român nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea de urgență a tuturor trupelor în România neutră.

Armata Roșie și-a atins obiectivele, depășind numeric rezistențele poloneze și capturând aproximativ 230.000 de prizonieri de război polonezi. Guvernul sovietic a anexat teritoriul sub controlul acestuia iar în noiembrie 1939 a făcut din 13.5 milioane de foști cetățeni polonezi aflați sub conducerea acestuia cetățeni ai Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică a început imediat o campanie de sovietizare a noilor zone dobândite. Aceasta a inclus alegeri organizate, rezultate pe care Uniunea Sovietică le-a folosit să-și legitimeze anexarea Poloniei estice. Sovieticii au înăbușit opozițiile prin execuții numeroase și mii de arestări. Uniunea Sovietică a deportat sute de mii de persoane din această regiune către Siberia și alte părți îndepărtate ale Uniunii Sovietice în patru valuri de deportări între 1939 – 1941.

Forțele sovietice au ocupat Polonia până în vara anului 1941 când au fost expulzați prin invadarea armatei germane în cursul Operațiunii Barbarosa. Zona se afla sub ocupația naziștilor până când Armata Roșie a recucerit-o în vara anului 1944. Un acord la Conferința de la Ialta a permis Uniunii Sovietice să anexeze aproape toate porțiunile Celei de a Doua Republici Poloneze conform Pactului Molotov-Ribbentrop, despăgubind Republica Populară Poloneză cu jumătatea sudică a Prusiei Răsăritene și teritoriile estice ale Liniei Oder-Neisse. Uniunea Sovietică a împreunat teritoriile invadate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Republica Sovietică Socialistă Belarusă.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *