Actualitate

175 de ani de închisoare pentru membrii organizaţiei criminale „Makena”

Potrivit sursei, cauză penală a fost declanşată la începutul anului 2010, ca urmare a plângerilor unor deţinuţi, care reclamau că ar fi fost şantajaţi prin aplicarea violenţei şi ameninţarea cu moartea de către un grup de condamnaţi ai penitenciarului – membrii organizaţiei criminale „Makena”.
În cadrul cercetării judecătoreşti procurorii au stabilit că în anii 1999-2010, V. Moscalciuc condamnat şi deţinut în diferite penitenciare din țară, a format organizaţia criminală cu denumirea „Makena”, alcătuită din reuniuni de grupări criminale, una din care îşi desfăşura activitatea infracţională pe teritoriul Penitenciarului Pruncul.

Cu scopul de a crea fonduri băneşti pentru susţinerea organizaţiei în instituţiile penitenciare şi pentru atragerea altor membri din rândurile deţinuţilor, membrii reţelei interlope îi şantajau pe alţi condamnaţi ai penitenciarelor. Ultimii fiind ameninţaţi cu moartea, erau impuşi să achite sume impunătoare de bani.

De menționat că, deținuții îşi ispăşeau pedepsele pentru comiterea unor infracţiuni grave şi deosebit de grave. Ieri, Curtea de Apel Chişinău le-a stabilit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de detenţie, în condiţiile în care procurorii au solicitat verdicte mult mai aspre, şi anume între 19 şi 30 de ani închisoare.

via Politik.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *