Istorie

2 august 1812 – Țarul rus Alexandru I acordă Basarabiei autonomie în cadrul imperiului. Limba română – limbă de STAT

Provincia nou creată și încorporată imperiului avea în frunte un guvernator de origine românească (boierul Scarlat Sturdza), limba română fiind folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste. Conform legii din 2 august 1812 toate problemele administraţiei interne a Basarabiei stăteau în grija guvernatorului civil, iar ispravnicii judeţeni puteau fi numai români care au jurat credinţă Rusiei, nu şi colonişti.

Despre legea din 2 august 1812, Vighel arăta că însărcinarea de a o concepe i-a fost dată lui Capodistria şi nu unui rus, „fiindcă Rusia n-a avut atunci timpul necesar ca să-şi bată capul cu organizarea unui petec de pămînt de curînd dobîndit.” Caracteristicile acestei legi erau astfel evidenţiate de Nolde: „1) Administraţia era supusă cu totul legilor moldoveneşti, nu numai în ce priveşte dreptul civil, dar şi cel public, şi 2) Organul administrativ suprem era compus din persoane oficiale, luate în majoritate dintre proprietarii locali. Guvernul rus, nedorind să se amestece în administraţia însăşi a provinciei, a lăsat totul să meargă ca în trecut.”

Iar Krupenski concluziona: „Anexînd Basarabia, împăratul Alexandru I a încercat în administraţia ei principiile ieşite din condiţiunile istorice ale ţării. Guvernul provizoriu al provinciei a fost obligat să lase Basarabiei legile ei. Regulamentul din 1812 le dădea basarabenilor o largă parte în administraţie. Guvernatorul nu era decît preşedintele unor instituţii în care elementele locale predominau. Autorităţile ruseşti îndrumau administraţia, nu se amestecau însă în detalii şi în modul de aplicare.”
 
Sursa: istoria.md


comentarii

  1. Vai ce mândrie prostească, Timpule ! Ce tâmpenie de articol de calendar istoric !!
    Ce mai de drepturi v-au mai dat și făcut pravoslavnicii țarului !! Din 1812 și până în …1829 când pauza s-a terminat și v-au băgat capul până la fund în rahat ! Voronțov v-a organizat repede pe model de gubernie și curând după aia Româna a fost interzisă în ‘provincia nou creată’ ! Ce provincie “creată” Băăăii !?? Provincie FURATĂ, ruptă, furată și violată !!! Păi așa educați voi Românismul în fițuica lui Tănase !?? Se întoarce in mormânt, săracul ! Ce-au furat rușii, distrugând apoi prin genocid de neam, limbă, religie și suflet, distrugeți voi încă odată prin pură prostie, non-cultură, șulfăneală statalistă, șmecherie și preacurvie sufletească !! Rușine !

    1. Lasî Băăăi, cî eu tot asă cred cî tot mai ghini era cu rușîi … Șî cu TIMPUL o sî șii șî mai ghini :)))

    2. A da dovadă de duplicitate/preacurvie samd este „tăt normal șî bravo” în societatea pobedist-bolșevikă de rit vechi din respublika pobedistî. Ăștia sunt „liberi” de 32 de ani dar tot așteaptă să dea rusul o bășină ca să simtă dincotro bate vântul. Sâlă nespusă!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *