20 de cetățeni ai R. Moldova au fost întorși de la hotarul Uniunii Europene, iar 13 au fost deportați
În rezultatul desfăşurării activităţilor specifice în zona de competenţă, angajaţii Poliției de Frontieră, în perioada 26 octombrie – 01 noiembrie 2015, au depistat şi reţinut 90 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 9 persoane au încălcat frontiera de stat;
– 24 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și al punctelor de trecere;
– 7 cazuri de uz de fals în actele de călătorie;
– 24 de cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 8 persoane documentate pentru tentativa de transportare ilegală a mărfurilor nedeclarate peste frontiera de stat;
– 18 persoane aflate în conflict cu legea și 2 unități de transport date la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit 321 753 traversări, iar traficul mijloacelor de transport a înregistrat un flux de 80 160
traversări.
În perioada de referință, în Federația Rusă a fost limitată intrarea pentru 8 conaționali, iar 6 au fost deportați.
sursa: timpul.md