Lumea

20 de state ale lumii mai practică pedeapsa cu moartea

Membrii organizaţiei spun însă că numărul celor executaţi ar putea fi cu mult mai mare. Statisticile reale nu au putut fi stabilite din cauză că autorităţile din Iran şi China ascund mii de cazuri de execuţie, transmite portalul de ştiri CNN.

Potrivit raportului Amnesty, la sfârşitul anului trecut 18.750 de persoane au fost condamnate la moarte, iar cel puţin 676 de persoane au fost executate în întreaga lume. Oamenii au fost condamnaţi la moarte pentru mai multe infracţiuni, inclusiv adulter şi sodomie în Iran, blasfemie în Pakistan, iar în aproximativ zece ţări – pentru infracţiuni cu droguri. Amnesty susţine că în multe dintre aceste cazuri nu au avut loc procese echitabile şi că mărturiile sunt deseori „obţinute” prin tortură şi alte metode de constrângere.

Raportul nu include „miile de execuţii care au fost efectuate în China, unde au fost executate mii de persoane în 2011, mai mult decât în restul lumii la un loc”, susţin cei de la Amnesty International.

În SUA anul trecut au fost executaţi 43 de deţinuţi, în timp ce în Europa şi fostele state sovietice nu au fost înregistrate cazuri de execuţie. Belarusul este o excepţie, în 2011 aici fiind executate două persoane, se mai menţionează în raport.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *