Unii dintre noi își doreau depășirea senzației de „țarc”, de stână, în care ne aflam fără voia noastră. Alții își doreau ca libertatea să nu mai fie doar o oarecare noțiune abstractă pe care e greu s-o înțelegi din lipsa experimentării ei, ci o senzație trăită în fiecare zi. Mai puțini au înțeles că fără demnitate, libertatea e o utopie. Sau se transformă într-un act de libertinaj, mai ales pe plan moral.
Mulți dintre noi, tinerii anului 2009, ne doream Europa. Să vină la noi și noi să mergem la ea. Foarte puțini au înțeles atunci că singura noastră șansă să aducem Europa la noi și să mergem noi acolo se numește România. Erau speranțe legate de aderarea Republicii Moldova ca stat independent la Uniunea Europeană. Guvernanții noștri care-au venit la putere în toamna anului 2009 după ce lui Voronin nu i-a reușit să-și impună propriul candidat la funcția de președinte și a fost nevoit să dizolve Parlamentul ales pe 5 aprilie, au făcut tot posibilul, de atunci și până acum, ca să ne convingă că Republica Moldova nu va deveni niciodată membru al Uniunii Europene pe cont propriu. Poate că acest exemplu negativ este de fapt unicul lor merit real în fața cetățenilor: că le-au deschis acestora ochii și le-au arătat multora dintre ei cât de bine se joacă ei de-a țara-n bunghi. Și cum un ditamai „stat” este folosit pentru îmbogățirea unora. Mai exact, a celor care au controlat toată starea de lucruri din această republică sovietică întârziată pe tot parcursul celor peste două decenii de independență formală – nomenclatura Partidului Comunist al Moldovei, transformată într-o formațiune politică la fel de atotputernică, la un moment dat, numită Partidul Democrat Agrar al Moldovei. Partidele care au guvernat neîntrerupt începând din toamna lui 2009, PDM și PLDM, sunt emanații ale PDAM, liderii acestora fiind crescuți, literalmente, și aruncați în „politica mare”, de aceiași oameni care în anii 1990 au fost responsabili, fiind la început nomenclaturiști comuniști, apoi agrarieni, apoi „democrați”, de dezastrul social și economic survenit în urma acțiunilor de însușire a proprietății publice și furt organizat pe lângă care cazul „miliardului” din 2014 este un joc de copii. Anume ceea ce s-a întâmplat în 2013-2014 demonstrează că oamenii care au „pâinea și cuțitul” după 2009 nu se deosebesc cu nimic de nomenclaturiștii scăpați de sub control la începutul anilor 1990. E suficient să vedeți cine e președinte de onoare la Partidul Democrat din Moldova și din ce partid a făcut el parte ca deputat, în 1994-1998. Și ce prim-ministru a susținut el în acea perioadă. Acum partidul său este unicul centru real de putere din Republica Moldova, observându-se cu ochiul liber instinctul pe care l-au avut toate aceste partide născute din același trunchi al vechilor comuniști sovietici, de a controla toată puterea de stat și de a nu mai fi obligate să dea socoteală în fața nimănui. A fost cazul PDAM din 1992 în 1997, înainte ca această umbrelă să fie abandonată de viitorul PDM, cazul PCRM din 2001 până în 2009, cazul PLDM din 2010 până în 2013, iar acum este cazul PDM. Ar fi cazul să ne amintim că același PDM, dar cu denumirea veche, Mișcarea pentru o Moldovă Democratică și Prosperă, a mai încercat prin 1997-1999 să devină ce este acum, din postura de partid prezidențial, susținător al lui Petru Lucinschi. Acum calea spre consolidarea puterii este inversă: de jos în sus, dorind să obțină funcția de președinte. Războiul dintre PLDM și PDM a fost de fapt unul „fratricid”, deoarece au luptat între ei niște братки care-au supt de la aceeași țâță a crimei organizate cu acoperire politică și administrativă, iar acum unul dintre „frați” a învins și va încerca să-și mențină controlul asupra întregii puteri de stat printr-o întoarcere la autoritarism.
Din această cauză, putem afirma că Republica Moldova a fost și rămâne, pe bună dreptate, locul în care nu se schimbă nimic, esențial. Evoluția ei politică, după 2009, parcă repetă perioadele 1990-1994 și 1998-2001. Cercul s-a închis în 2015, atunci când a devenit clar că în locul unui partid dominant cu control total asupra puterii, PCRM, vine PDM, care-și realizează, în sfârșit, același vis, cel de a conduce fără să poată fi controlat de nimeni. Da, există multe detalii, există și diferențe. Nu le vom examina aici. Vom apela la esență.
Iar esența a ceea ce se întâmplă e că n-am fost capabili, ca societate, să ieșim din cercul vicios al continuării ocupației sovietice în acest teritoriu. Guvernanții de după 1991, inclusiv cei de după 2009, au acționat la fel cum fuseseră obișnuiți în cadrul coloniei sovietice pe nume RSS Moldovenească. În spirit și în acțiunile lor, aceștia s-au constituit într-o pătură superpusă, care barează energiile creatoare ale unei societăți în schimbare, energii care se revarsă în afara spațiului nostru geografic lăsându-ne secătuiți, ca societate, pradă aceleiași degradări treptate din ultimele decenii.
